Patrimoniul sindicatelor R.S.R., motiv de controverse şi după 23 ani de la Revoluţie

Una dintre nebuloasele legate de moştenirea rămasă după Revoluţie implică şi patrimoniul multor sindicate antedecembriste. Şi aceasta pentru că, după 1990, s-a constatat că, în destul de multe cazuri fostele sindicate, dintre care multe s-au desfiinţat, construiseră imobile sau baze de odihnă şi tratament prin muncă patriotică. Aceste proprietăţi imobiliare, cu o valoare foarte mare, nefiind intabulate, au fost considerate până în 1989 ca aparţinând poporului muncitoresc. Controversele legate de acest patrimoniu continuă, deşi a trecut aproape un sfert de secol de la Revoluţie.

Un patrimoniu impresionant

casa sindicatelorÎnainte de 1989 sindicatele erau structuri puternice şi aveau şi un patrimoniu pe măsură. Uniunea Generală a Sindicatelor din România administra 51 de case de cultură, 19 cluburi sindicale, 17 case de odihnă şi tratament, 34 de sedii, 291 de apartamente şi 19 garsoniere, 37 de garaje cu 89 de boxe, 344 de baze sportive şi opt unităţi anexe.

Acestora li se adăuga şi patrimoniul imobiliar construit individual de mai multe sindicate de la între-prinderile comuniste şi care, teoretic, aparţinea şi era administrat tot de mişcarea sindicală.

După 23 de ani de la Revoluţie, lucrurile au luat o întorsătură imprevizibilă, după ce noua U.G.S.R. a primit „decizia de acordare a personalităţii juridice U.G.S.R.” şi, în baza acestei decizii, s-a dispus înregistrarea U.G.S.R. în Registrul Special al Tribunalului Bucureşti, la data de 12 aprilie 2010, prin hotărârea Curţii de Apel Bucureşti. Noua structură a început să revendice patrimoniul antedecembrist al Uniunii, lucru care, după cum era de aşteptat, a creat disensiuni în rândul marilor confederaţii sindicale cunoscute: Cartel Alfa, C.N.S.L.R. Frăţia, Blocul Naţional Sindical.

În această luptă, U.G.S.R. a solicitat ca, în instanţă, să se constate că o parte din confederaţiile sindicale mari au fost constituite ilegal deoarece, pentru a fi înfiinţate legal, aveau nevoie de avizul Ministerului Muncii. Reprezentanţii U.G.S.R. susţin că „problema Patrimoniului Sindical Naţional trebuie abordată în legătură directă cu faptul că la constituirea acestuia au contribuit, prin cotizaţia sindicală lunară, generaţii de salariaţi, şi de aceea, patrimoniul U.G.S.R. este de esenţă socială şi aparţine juridic celor care l-au creat, respectiv membrilor cotizanţi ai U.G.S.R.”. Tot membrii U.G.S.R. mai spun că, adunată într-o sută de ani, constituită din banii oamenilor muncii, averea sindicatelor a fost prăduită în primii ani de după Revoluţie: „După 1989, parcă într-o furie nebună, rechinii imobiliari s-au aruncat asupra unei prăzi care nu a avut nicio şansă”.

Disensiuni şi în Timiş

stefan gogosanu (2)Disensiuni legate de patrimoniul fostelor sindicate antedecembriste au apărut şi în Timiş, deşi în judeţ nu au existat foarte multe bunuri imobiliare aflate în administrarea sindicatelor mari antedecembriste. În momentul de faţă sunt identificate clar ca bunuri care au aparţinut structurilor sindicale mari antedecembriste Casa de Cultură din Lugoj şi Casa Sindicatelor, de pe strada Liviu Gabor, din Timişoara.

U.G.S.R. trebuie să demonstreze că e continuatorul fostei Uniuni. În momentul de faţă, conform ultimei men-ţiuni în cartea funciară, făcută în 2012, Casa Sindicatelor aparţine Consiliului Popular al Sindicatelor din Republica Socialistă România, structură care nu mai există. În momentul de faţă sunt, tocmai de aceea, mai multe procese pe rol, cu scopul de a lămuri situaţia exactă a acestui imobil. Este vorba, în plus, de impozite care trebuie plătite, de taxe, de reparaţii. Doar noi am investit recent pentru reparaţii la acoperiş peste 200 de milioane de lei vechi”, ne-a declarat Ştefan Gogoşanu, liderul judeţean al Federaţiei Cartel Alfa.

Aurel MihutPe de altă parte, Aurel Mihuţ, preşedintele U.G.S.R. Timiş, spune că tocmai această menţiune în cartea funciară dovedeşte că imobilul ar aparţine U.G.S.R. „Într-adevăr, se menţionează că imobilul aparţine Consiliului Central al Sindicatelor, care era organ de conducere al U.G.S.R. Ca atare, este foarte clar că, de fapt, imobilul aparţine U.G.S.R. Aceasta nu a murit. La nivel naţional, au fost tot felul de deştepţi şi şmecheri care au făcut tot felul de tranzacţii cu patrimoniul sindicatelor. Dar le-a scăpat un lucru esenţial: nu au făcut nimic pentru desfiinţarea efectivă a U.G.S.R.

În momentul de faţă, nu există niciun document oficial care să ateste că U.G.S.R. s-a desfiinţat. Şi în privinţa patrimoniului U.G.S.R., şi în Timiş, şi la nivel naţional, sunt procese în derulare care sperăm că vor lămuri definitiv situaţia”.

Imobile ale nimănui

Pe lângă problemele legate de U.G.S.R., în Timiş, patrimoniul sindical mai cuprindea, de exemplu, mai multe baze sportive ale întreprinderilor de stat, construite cu fondurile sindicatelor din aceste întreprinderi. Problema este că multe dintre aceste baze, care acum au o valoare imobiliară foarte mare, au fost făcute prin muncă patriotică şi nu aveau acte.

Sindicaliştii mai spun că, profitând de haosul legislativ din primii ani de după Revoluţie, respectivele întreprinderi şi-au inclus în patrimoniu şi aceste imobile, deşi nu erau ale lor, ci ale sindicatelor. Este dat ca exemplu patrimoniul sindicatului C.F.R., care nu a rămas la C.F.R. în Timiş, sau patrimoniul fostei întreprinderi Construcţii Montaj Timişoara, care era unul imens. Apoi, aceste clădiri au fost luate la pachet de cei care au cumpărat întreprinderile, odată cu procesul de privatizare. Aşa se face că în prezent multe din aceste clădiri care erau ale sindicatelor sunt în proprietatea unor oameni de afaceri timişoreni ce s-au specializat pe privatizări.

„Imediat după Revoluţie, Petre Roman spunea că problema patrimoniului sindical se va lămuri la primul Congres al Sindicatelor din România. Până la urmă, nu s-a mai lămurit nimic. România este singura ţară din estul Europei unde nu s-a lămurit nici acum pro-blema patrimoniului sindical. De aceea nu s-a ocupat nimeni de investiţii, de reparaţii la multe din aceste clădiri sau baze care au rămas ale nimănui. Avem în Timişoara exemplul acelor baze de pe malul Begăi, care au fost realizate prin muncă patriotică. Tocmai de aceea, multe nu erau intabulate, fiind considerate proprietatea poporului muncitor. Iar o bună parte au fost intabulate de societăţile comerciale care au preluat fostele întreprinderi comuniste, deşi nu aveau niciun drept să-şi însuşească aceste bunuri, care nu erau ale lor”, spune Ştefan Gogoşanu.

Deşi au divergenţe pe subiectul U.G.S.R., Aurel Mihuţ împărtăşeşte aceeaşi opinie cu liderul Cartel Alfa Timiş în privinţa patrimoniului sindical care a fost însuşit pe nedrept de către diverse societăţi comerciale sau oameni de afaceri speculanţi imobiliari. „Au fost foarte multe baze de tratament sau vile de odihnă construite din muncă patriotică, cu fondurile sindicatelor, cu cotizaţiile membrilor care au fost însuşite ilegal de către diverşi afacerişti, specializaţi pe privatizări. În acest sens, aş aminti că, în urmă cu doi trei ani, după ce am demonstrat Primăriei Timişoara cum au fost atribuite ilegal imobile din patrimoniul de stat, mi s-a spus ceva de genul: «Şi ce vreţi acum, să dezgropăm morţii ?» Aceeaşi atitudine e adoptată şi în cazul patrimoniului sindical”, mai spune liderul sindical.

O lege rămasă în aşteptare

În urmă cu doi ani, în Parlament era promovată o propunere legislativă privind unele măsuri pentru asigurarea spaţiilor necesare desfăşurării activităţii confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional. Proiectul de lege viza reîmproprietărirea sindicatelor, având iniţiatori trei deputaţi P.S.D.: Viorel Hrebenciuc, Dumitru Chiriţă şi Aurelia Vasile.

Proiectul a rămas pe mai departe “în cărţi”, nefiind întrunită o majoritate pentru respingerea sa. Ideea care stă în spatele lui e că marile confederaţii sindicale ar putea primi, în folosinţă gratuită, sediile din imobilele de stat în care îşi desfăşoară activitatea şi vor avea posibilitatea să le cumpere, după şase luni, la valoarea contabilă, şi nu a pieţei.

Marile confederaţii sindicale vor fi obligate, în schimb, să utilizeze imobilele primite în folosinţă gratuită de stat numai ca sedii în care să-şi desfăşoare activitatea şi să asigure cheltuielile de întreţinere. Guvernul nu s-a declarat de acord cu această variantă, motivând că “instituirea posibilităţii vânzării imobilelor la valoare contabilă, care de multe ori este una derizorie raportat la valoarea de piaţă, este de natură să afecteze semnificativ bugetul de stat”, şi de aceea Executivul a arătat că nu susţine iniţiativa legislativă.

Conturi pierdute

În ceea ce priveşte patrimoniul sindical antedecembrist, nelămurită a rămas şi problema conturilor U.G.S.R., în care se strângeau toate cotizaţiile membrilor şi în care se regăseau, în Decembrie 1989, conform unor calcule recente, peste 300 de milioane de dolari, bani despre care nu se mai ştie nimic. Nu se ştie nici cum s-au împărţit aceste fonduri, nici în ce buzunare au intrat, aceste conturi fiind comparate cu cele ale celebrului Fond “Solidaritatea”, care au fost diminuate ani la rând, fără să se ştie ce s-a făcut, de fapt, cu banii.

Împărţind suma din conturile U.G.S.R. la judeţele ţării, rezultă că sindicatele din Timiş ar fi trebuit să primească drept moştenire de la U.G.S.R. cel puţin şapte milioane de dolari. Aceşti bani nu au ajuns niciodată în judeţ, spun liderii de sindicat locali.

Federaţia Sindicală “Spiru Haret” Timiş menţiona, în acest sens, că a primit, în 1990, ca moştenire de la fostele sindicate din Educaţie, de dinainte de 1989, „fabuloasa” sumă de 97 de lei, prin C.E.C., şi că e greu de crezut că, în condiţiile în care o bună parte din banii din cotizaţii mergeau la Bucureşti, tot ce a rămas pentru judeţul Timiş e această sumă.

Print Friendly, PDF & Email