Patrimoniul bănățean, în atenţia specialiștilor de la Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara a încheiat implementarea unui proiectul finanțat de Uniunea Europeană, Local Heritage for Active Tourism in Banat (HerA), în urma căruia a rezultat o cantitate foarte mare de informație referitoare la potențialul turistic al resurselor locale

 

La finalul cercetărilor de teren, desfășurate de echipa de proiect în perioada august-septembrie 2017, a rezultat o cantitate foarte mare de informație referitoare la potențialul turistic al resurselor locale. Pe baza acesteia, membrii echipei de proiect de la UVT, ajutați de un număr impresionant de voluntari au realizat ghidul Banatul în 10 feluri (Premierele și curiozitățile Banatului, Banatul pentru pasionații de istorie, Natura Banatului, Locuirea rurală în Banat, Banatul și literatura, Banatul pentru melomani, Banatul pentru iubitorii de aventură, Banatul pentru copii, Banatul pentru gurmanzi, Trasee în Banat), în vreme ce sub coordonarea Primăriei Kikinda a fost realizat Calendarul manifestărilor etno din Banat. Totodată, o manieră de reprezentare audiovizuală a celor mai importante destinații turistice surprinse în ghid a fost realizarea a zece spoturi tematice de promovare turistică a regiunii. Acestea au fost dublate de realizarea unui spot integrator, cu caracter general.

Cel mai important rezultat al proiectului este reprezentat de platforma interactivă HerA unde sunt postate informații despre realitățile culturale și patrimoniale din regiunea transfrontalieră Banat (obiceiuri, meșteșuguri, meșteri tradiționali, povestitori, frumuseți ale naturii etc.), identificate fie în perioada cercetărilor de teren, fie pe parcursul unor cercetări anterioare ale grupului coordonat de etnologul Otilia Hedeșan, profesor la UVT.

Toate aceste realități, spun cei care au implementat proiectul, pot constitui atracții turistice sau sunt fapte care dau specificul acestei regiuni. Gândită ca un instrument de promovare și indexare, platforma le oferă și utilizatorilor posibilitatea de a contribui la îmbogățirea permanentă a conținutului, fiind un website de tip UGC (conținut generat de utilizatori). Platforma este disponibilă la hera.uvt.ro, unde se regăsesc atât aceste informații punctuale, cât și celelalte publicații ale proiectului sau publicații similare rezultate din proiecte anterioare.

Deși perioada efectivă de finanțare se încheie, proiectul de indexare a datelor despre patrimoniul bănățean va continua.

Proiectul Local Heritage for Active Tourism in Banat (HerA), finanțat de Uniunea Europeană a fost derulat în cadrul Programului Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia. Cu un buget total de 372.411,90 de euro, proiectul a fost implementat în perioada 19 mai 2017 – 18 noiembrie 2018, în parteneriat între Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de lider, și Primăria Orașului Kikinda și Muzeul Național Kikinda, ca parteneri.

Print Friendly, PDF & Email