După decizia de „relocare” a liliecilor dintr-o peşteră de pe traseu, din Hunedoara în Timiş, lucrările la autostrada Lugoj – Deva continuă să aibă obstacole. De această dată este vorba despre vechile pasaje pentru urşi în cazul cărora, deşi se vorbeşte de peste patru ani despre ele, încă nu s-a reuşit să se finalizeze o licitaţie de execuţie.
Ecoducte cu atribuire greoaie
După ce s-a stabilit că ar reprezenta un impediment care afectează lucrările la autostrada Lugoj-Deva, s-a decis relocarea coloniei de lilieci din zona Şoimuş din Hunedoara, zburătoarele urmând a fi capturate şi aduse în Timiş, la Româneşti.
Problemele nu s-au terminat însă cu liliecii, rămânând nerezolvată încă vechea problemă a pasajelor pentru urşi. Astfel, în ciuda faptului că se vorbeşte despre ele încă de acum patru ani, ecoductele pentru urşi de pe traseul autostrăzii Lugoj – Deva nu au fost încă licitate.
„Pentru acest obiectiv de investiţii avem un proiect, care a fost scos din contract. Urmează ca după îndeplinirea tuturor formalităţilor el să fie promovat spre achiziţie publică. Licitaţia nu este încă lansată. Însă avem un proiect, nu mai avem ce să modificăm. O modificare ar fi fost un dezastru, ar fi trebuit să refacem acordul de mediu, şi toate autorizaţiile. Nu cred că este un moment potrivit pentru aşa ceva. Sperăm să avem într-un termen foarte scurt constructor”, spune Horaţiu Simion, directorul regional al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.
„Ca principiu, acele tuneluri subterane pentru animale sălbatice ar trebui să existe, pentru că altfel se întrerupe arealul. Urşii au nişte culoare de migraţie pe care nu trebuie să le întrerupem, o întretăiere a acestora nu ar face bine populaţiilor de animale sălbatice”, este de părere Cornel Lera, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Timiş.
Pasaje problematice
Pe lotul doi al autostrăzii Lugoj – Deva nu se va circula până când tunelurile de traversare pentru urşi nu vor fi definitivate. Aceste tuneluri ar urma să permită circulaţia în zonă a animalelor sălbatice, autostrada urmând să fie acoperită de asemenea lucrări.
În 2013, premierul de atunci, Victor Ponta, a declarat că o porţiune din autostrada Lugoj – Deva, finanţată din fonduri UE, nu poate fi realizată deoarece nu are aviz de mediu. Şi asta pentru că nu s-a luat în calcul proiectarea unei subtraversări ecologice pentru urşi: „Nu reuşim să semnăm, pe bani europeni, un tronson de autostradă în regiunea Deva, pentru că n-am făcut subtraversarea pentru urşi. Probabil că pare comic, dar nu e nimic comic în chestia asta. Nu avem avizul de mediu pentru că trebuie să facem o subtraversare ecologică pentru urşi. Iubesc urşii, iubesc toate animalele, dar trebuie să facem şi autostrăzi, ca oamenii să trăiască în ţara asta, să nu mai moară pe drumuri în accidente de maşină, să putem să ne dezvoltăm economic, să facem nişte lucruri ca să ne folosim ţara asta bogată, să ne-o folosim bine, păstrând în acelaşi timp cât mai mult din natură”.
Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi susţin că acest gen de traversări pentru animale sălbatice sunt prevăzute la majoritatea lucrărilor mari de infrastructură rutieră din vestul Europei, menţionând că şi la AJVPS Timiş au venit consultanţi care se ocupă de autostradă să ceară o opinie avizată, însă asociaţia timişoreană nu are fonduri de vânătoare prin zonele în care trec segmentele de autostradă.
Totuşi, diferenţa faţă de ce se întâmplă în România este că, la autostrăzile din vestul Europei, aceste subpasaje de trecere sunt prevăzute de la începutul lucrării, nu post-factum, ca la autostrada Lugoj – Deva, unde ajung să coste zeci de milioane de euro tocmai din cauza realizării ulterioare.
Ultimele comentarii