Părintele picturii monumentale, Ştefan Szönyi, cetățean de onoare al Timişoarei

Timișorenii şi absolvenţii Universităţii de Vest din Timişoara sunt familiarizați cu lucrarea „Bălcescu și Eminescu”, de pe clădirea de șapte etaje a UVT, dar, probabil, puțini știu cine este autorul și mai puțini știu povestea. După aproape 50 de ani de la realizarea acestui mozaic, autorul lui, maestrul Ştefan Szönyi, va primi, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare al Timişoarei.

 

În anul în care Universitatea de Vest din Timișoara celebrează 75 de ani de când Majestatea Sa Regele Mihai semna decretul regal de înființare, meritele deosebite ale maestrului Ştefan Szönyi (1913-1967) în domeniul culturii sunt recunoscute de către întreaga comunitate a orașului, la inițiativa Primăriei Timișoara, care îi va acorda post-mortem onorantul titlu de cetăţean de onoare al Timișoarei.

Ceremonia de învestire cu titlul de cetățean de onoare a părintelui picturii monumentale, maestrul Ştefan Szönyi, și o incursiune în viața și opera artistului vor avea loc vineri, 10 mai, de la ora 10, în holul principal al UVT. La eveniment vor participa şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu, rectorul UVT, Marilen Pirtea, și fiica artistului, Anca Thomas Szönyi.

Ștefan Szönyi s-a născut la Banloc și s-a format ca artist la Lugoj, Timișoara și Paris. În 1939, Ştefan Szönyi a plecat la studii la Paris, înscriindu-se la Academia Ranson. În perioada interbelică, artistul a fost atras de teme biblice şi a semnat câteva compoziţii expresioniste deosebite, inspirate de muzică, precum şi un şir de portrete romantico-mistice (Sfântul Sebastian, seria de Profeţi, Apocalipsa). Corneliu Baba îşi amintea că Ştefan Szönyi se ducea între cerşetorii din Timişoara pentru a-i imortaliza. După al Doilea război mondial Ștefan Szönyi s-a stabilit la București, unde s-a afirmat ca un pictor de nivel internațional. În anul 1966 a revenit la Timișoara, cu proiectul mozaicului pentru Universitatea de Vest din Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis