Pacienţi cazaţi pe hol, la Spitalul Judeţean din Timişoara, din cauză că paturile sunt puţine

Cinci pacienţi erau internaţi, la începutul acestei săptămâni, pe holul Secţiei de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean Timişoara. Şeful Clinicii spune că acest lucru se întâmplă de trei ani, pentru că paturile sunt insuficiente. Pe de altă parte, directorul spitalului susţine că subiectul a fost creat “artificial”.

 

Medicul Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean Timişoara, singura de acest gen din vestul ţării, declară, citat de Mediafax, că cele 27 de paturi ale clinicii ar fi insuficiente, ţinând cont că, în ultimii ani, numărul pacienţilor este în creştere. Astfel, începând cu 2015, pacienţii sunt internaţi nu doar în saloane, ci chiar şi pe coridorul clinicii. Doar azi, cinci bolnavi erau cazaţi pe hol.

Mihai Ionac a afirmat că a făcut numeroase sesizări conducerii spitalului, dar şi către Ministerul Sănătăţii, începând cu anul 2014, în speranţa că se vor aloca cel puţin opt paturi în plus, dar că nu s-a întâmplat nimic.

Nouă ne-ar ajunge un număr de 35-40 de paturi şi am făcut solicitări pentru suplimentarea lor încă din anul 2014, inclusiv la Minister. În anul 2017, au fost operaţi 1.800 de pacienţi în cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculară, peste 80% au avut nevoie de o intervenţie vasculară. Eu invit conducerea spitalului să vină în Policlinică sau în Urgenţe şi să facă triajul, să aleagă pacienţii pentru internare. Ceea ce nu înţelege conducerea spitalului este că medicina progresează”, declară medicul Mihai Ionac.

Pe de altă parte, directorul Spitalului Judeţean Timişoara, Marius Craina, spune, că potrivit unei analize realizate pe anul 2017, doar jumătate dintre pacienţi ar fi trebuit internaţi de urgenţă, restul putând fi programaţi. Şi îl acuză pe şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară că ar fi creat un subiect “artificial” şi că, de fapt, poate folosi paturile libere de pe celelalte trei secţii de chirurgie ale spitalului: „Subiectul legat de internarea pacienţilor pe hol este creat artificial, tocmai pentru a distrage atenţia asupra unor evenimente pe care nu le doreşte să se propage, şi anume comportamentul pe care l-a avut vizavi de colegii mei de la blocul operator, şi nu numai. Avem un ordin de ministru care alocă un număr de 27 de paturi Secţiei de Chirurgie Vasculară. Este obligaţia medicului-şef de secţie să gestioneze tratamentele, operaţiile şi internările în funcţie de numărul celor 27 de paturi existente. Cred că medicul Mihai Ionac practică un joc extrem de periculos, ca mersul pe sârmă, fără plasă dedesubt, pentru că continuă să ţină internaţi pacienţi pe coridoare, atât timp cât spitalul dispune de încă 180 de paturi de chirurgie, pe care pot fi internaţi aceşti pacienţi, dacă există o colaborare cu ceilalţi trei şefi de secţii de chirurgie.”

Marius Craina susţine că o analiză realizată pe anul 2017 a demonstrat că rata intervenţiilor vasculare este sub 45%, iar rata internărilor de urgenţă este în jur de 52%. „Asta înseamnă că unul din doi pacienţi nu reprezintă o urgenţă şi poate fi programat”, declară directorul Judeţeanului.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro