Organizatorii festivalului Orașul Jazz anunţă că au luat decizia de a-l muta în interior în urma avertizărilor de ploaie emise, pentru acest weekend,s de Administrația Națională de Meteorologie. Astfel, Casa de Cultură a Sindicatelor din Lugoj va găzdui evenimentul în toate cele trei zile de festival, 13 – 15 septembrie.
Entuziaștii și iubitorii de jazz care doresc să își asigure un loc în primele rânduri pentru a-și admira trupele favorite din România, Irlanda, Serbia, Bulgaria sau Ungaria pot rezerva locul în sală prin intermediul platformei Entertix, în mod gratuit, accesând acest link.
Pe lângă cele nouă trupe invitate – Aleka & Chris Guilfoyle, Bramax Quintet, Cobzality, Arthur Balogh Jazz Quartet, Bega Blues Band, Irina Sârbu Quartet, Bálint Gyémánt Trio, AXiS și The Essential FUNK Trombone – lugojenii pot descoperi obiecte cu povești aparte în cadrul târgului cu produse artizanale, pot participa alături de cei mici la un atelier de percuție susținut de Sorina Savii și unul de modelaj în lut susținut de Daliana Pavel zilnic, de la ora 19.30, sau pot lua cina în zona de Food & Drinks care va fi amplasată chiar în exteriorul Casei de Cultură a Sindicatelor.
Aflat deja la cea de-a IV-a ediție anul acesta, Orașul Jazz este un proiect dezvoltat de Asociația Trib`Art din Timișoara, în colaborare cu Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” și Primăria Municipiului Lugoj, finanţator al proiectului, pe baza obiectivului de revitalizare culturală a Lugojului. Pe parcursul ultimelor două ediții, festivalul a crescut considerabil, atrăgând peste 8.000 de spectatori.
„Publicul din partea de vest a țării este unul care apreciază muzica jazz, iar Lugojul, în mod specific, este un loc în care acest gen muzical a fost primit cu o mare deschidere. Comunitatea creată în jurul evenimentului este în continuă creștere, fapt ce îi demonstrează potențialul de a deveni un punct de reper cultural important atât pentru iubitorii de jazz din întreaga țară”, spun organizatorii.
Ultimele comentarii