Şeful Poliţiei Timiş şi adjunctul său, şeful Serviciului Poliţie Rutieră Timiş şi doi ofiţeri de la aceeaşi structură, şeful Poliţiei Recaş, şeful Poliţiei Locale Recaş şi primarul Recaşului au fost reţinuţi, luni noapte, într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA.
Opt reţineri şi o punere sub control judiciar
Procurorii DNA Timişoara au decis, în noaptea de luni spre marţi, după aproximativ şapte ore de audieri, să îl reţină pentru 24 de ore pe şeful Serviciului Circulaţie Rutieră Timiş, comisar-şef Marcel Crăciunescu, acesta fiind cercetat într-un dosar vizând fapte de corupţie comise în perioada 2013 – 2014, anunţă Mediafax.
Totodată, au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore şeful Poliţiei Recaş, Marian Temu, precum şi şeful Poliţiei Locale Recaş, Doru Berzescu. Aceştia au fost conduşi în arestul Poliţiei Judeţului Timiş.
În acelaşi dosar au mai fost reţinuţi, luni seară, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Sorin Muntean, şi adjunctul său, comisar Florin Bolbos, dar şi doi ofiţeri de la Poliţia Rutieră Timiş, Cosmin Bledea şi Vasilică Gârbaci. Aceştia au fost conduşi în arestul Poliţiei Judeţului Arad.
De asemenea, a fost reţinut pentru 24 de ore, în acelaşi dosar, primarul oraşului Recaş, Teodor Pavel.
Toţi cei opt reţinuţi în acest dosar urmează să fie prezentaţi, azi, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Timiş cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii DNA Timişoara au mai decis să îl cerceteze sub control judiciar pe omul de afaceri timişorean Eugen Milutinovici, soţul directorului DGASPC Timiş, Valentina Emilia Milutinovici, care este şi preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD Timiş. Eugen Milutonovici le-ar fi declarat anchetatorilor, potrivit unor surse judiciare, că a discutat cu prefectul de Timiş, Eugen Dogariu – şi el vizat de anchetă, după cum spun surse judiciare –, despre situaţia unui poliţist de la Recaş, care nu s-ar fi supus ordinelor superiorilor de a nu aplica amenzi pe perioada campaniei electorale. Primarul din Recaş, Teodor Pavel, membru PSD, le-ar fi solicitat şefilor Poliţiei Judeţene să dea ordin subordonaţilor să nu aplice amenzi pe durata campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2014.
Persoanele reţinute au fost audiate, luni, de către procurorii DNA, după ce, în cursul aceleiaşi zile, timp ce aproximativ zece ore, au avut loc percheziţii în Timiş şi Arad, la instituţii publice, sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane, într-un dosar care ar viza infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada 2013 – 2014, cercetările fiind făcute pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu şi şantaj.
Percheziţiile au fost făcute la IPJ Timiş, la Serviciul Circulaţie Rutieră, Poliţia Oraşului Recaş, Primăria Recaş şi Poliţia Locală din cadrul Primăriei Recaş, precum şi Secţia de Poliţie Autostrăzi – Biroul de Poliţie Autostrada A1 Deva – Nădlac. Percheziţii au avut loc şi la locuinţa şefului Serviciului Circulaţie Rutieră Timiş, Marcel Crăciunescu, din localitatea Ghiroda, precum şi la locuinţa părinţilor acestuia, din Timişoara.
Potrivit unor documente ale anchetatorilor, unor poliţişti din cadrul Poliţiei Recaş li s-a cerut să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu de către unii şefi care le-au interzis lucrătorilor din cadrul Compartimentului Rutier Recaş efectuarea de controale şi acţiuni pe linie de poliţie rutieră pe DC 147, pe DJ 609E, precum şi pe străzile din localităţile aflate pe raza de competenţă a Poliţiei Recaş. Motivul invocat ar fi fost că primarul din Recaş, Teodor Pavel, nu doreşte să mai fie sancţionaţi cetăţenii oraşului Recaş, mai ales în perioada campaniei electorale prezidenţiale.
În aceleaşi documente ale anchetatorilor se precizează că poliţiştii care nu se conformau acestei dispoziţii erau mutaţi în alte posturi sau le erau desfiinţate posturile, iar pentru a-şi îndeplini scopul primarul acţiona şi pe linie politică, apelând la omul de afaceri Eugen Milutinovici şi la reprezentanţi ai Prefecturii Timiş.
De altfel, surse judiciare spun că un poliţist de la Recaş ar fi fost mutat abuziv la Poliţia Lugoj.
Sursele citate mai spuneau că şefi din Poliţie ar fi luat mită sub formă de anvelope pentru autoturisme, pentru avansări în grad, avansările fiind făcute la 1 decembrie 2014.
În cursul după-amiezii de luni, au fost duşi la audieri şi comisarul-şef Claudiu Chebici, şeful Poliţiei Municipiului Lugoj, şi comisarul-şef Marius Rad, şeful Poliţiei Rutiere Lugoj, surse judiciare afirmând că aceştia sunt audiaţi în calitate de martori. După aproximativ două ore, Claudiu Chebici a părăsit sediul DNA, spunând că a dat declaraţii în calitate de martor, dar refuzând să facă declaraţii.
Cine sunt cei vizaţi de anchetă?
Comisarul-şef Sorin Muntean conduce Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş din octombrie 2012, fiind numit interimar printr-un ordin al ministrului Mircea Duşă. În luna martie 2013, el a fost numit pe acest post în urma unui concurs. Sorin Muntean are 45 de ani şi este născut în localitatea Chişineu Criş, judeţul Arad. Lucrează de peste 20 de ani în Poliţie şi este ofiţer specialist I.
Comisarul-şef Florin Bolbos este adjunctul şefului IPJ Timiş din anul 2010, funcţia fiind obţinută în urma unui concurs. El are 41 de ani şi este din localitatea Pişchia. Anterior, a condus Serviciul Poliţiei Rutiere Timiş, iar în Poliţie lucrează din 1995.
Marcel Crăciunescu se află la conducerea Serviciului Circulaţiei Rutiere Timiş din anul 2012, soţia acestuia, Gabriela Crăciunescu, fiind consilier judeţean PSD. Marcel Crăciunescu este un apropiat al fostului şef al PSD Timiş şi preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, cercetat şi el într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA. În 16 noiembrie 2014, în ziua alegerilor prezidenţiale, Biroul de Presă al PDL Timiş reclama, într-un comunicat de presă, că președintele CJ Timiș îl „contractase” antemergător în ziua votului, pe şeful Poliţiei Rutiere Timiş, care l-a însoţit pe Titu Bojin chiar și în secția de votare, după care au plecat, mai departe, în „inspecție” în județ.
Eugen Dogariu, în vârstă de 38 de ani, este prefect al judeţului Timiş din mai 2012, după ce în perioada august 2010 – mai 2012 a fost şeful Biroului audit şi control intern la SC Drumuri Municipale SA. El a lucrat pentru câteva luni şi la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, iar în perioada martie 2009 – februarie 2010 a fost subprefect. Eugen Dogariu este un apropiat al ministrului Comunicaţiilor, Sorin Grindeanu, care a fost viceprimar al Timişoarei. În trecut, Eugen Dogariu a fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor, dar şi secretar de stat în relaţia cu Parlamentul, Sindicatele şi Patronatul.
Primarul din Recaş, Teodor Pavel, se află la primul mandat, fiind ales din partea PNL. În septembrie 2014, el a trecut de la PNL la PSD, în baza OUG 55/2014, care a permis migraţia aleşilor locali fără a-şi pierde mandatul.
Ultimele comentarii