Medici de la OncoHelp şi de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara au iniţiat un proiect de colaborare cu medicii de familie pentru depistarea incipientă a cancerului bronhopulmonar, neoplasmul cu cea mai mare rată de mortalitate în România. Situaţia s-a agravat în ultimi doi ani de pandemie, rata de diagnosticare scăzând cu 40 la sută din cauza scăderii numărului de pacienți care se adresează spitalelor.
Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp a inițiat, împreună cu Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timişoara și Asociația Medicilor de Familie, un proiect prin care să identifice modalități de gestionare în comun a afecțiunilor oncologice, dar și de dezvoltare a prevenției în sănătate. Şi asta pentru că primul contact pe care îl are un pacient este cu medicul de familie. Specialiștii spun că, prin implicarea medicilor de familie în depistarea incipientă a cancerului, poate demara tratamentul mai devreme, ceea ce duce la creșterea șanselor de supraviețuire și chiar vindecare ale pacienţilor.
„De regulă, medicii de familie sunt cei care suspicionează un cancer, care trimit pacienții la investigații mai amănunțite. Tot ei sunt cei care preiau acești pacienți de la noi, ulterior, după ce au efectuat tratamentul, și cei care îi vor gestiona în bună măsură. Ei sunt cei care asigură implementarea unor programe de screening în teritoriu. Sunt foarte multe conexiuni între noi, oncologii, și ei, medicii de familie, și, evident, o colaborare strânsă între oncologie și medicii de familie este benefică pentru toată lumea”, spune președintele Asociației OncoHelp, conf. dr. Șerban Negru.
La rândul său, managerul Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, prof. dr Cristian Oancea, este de părere că adevărata pandemie este în zona oncologică, în special în zona neoplaziilor pulmonare. „E important că lucrurile se fac în echipă. Vorbim despre medicul de familie, medicul pneumolog, medicul oncolog, medicul radioterapeut, medicul de anatomie patologică. Ne bazăm foarte mult pe colegii noștri, medicii de familie, ca să identifice potențialele cazuri care ar putea dezvolta aceste neoplazii pulmonare, să le trimită în evaluare în atenția noastră, pentru ca noi, după ce stabilim tipul de cancer, să le trimitem la colegii noștri de la oncologie pentru a le fi administrate terapiile din vreme. Astfel vor putea fi vindecați cât mai mulți oameni”, adaugă dr Cristian Oancea.
Medicii de familie trag şi ei un semnal de alarmă și spun că, din păcate, sistemul medical românesc nu se bazează pe prevenție. Iar, în cazul cancerului bronhopulmonar, profilaxia este esențială, pentru că neoplasmul pulmonar este mult mai agresiv decât alte tipuri de cancer și are o probabilitate foarte mare de evoluție rapidă spre metastazare și deces, dacă nu este depistat și tratat precoce.
„Din păcate, sistemul medical românesc nu încurajează aceste programe de screening, ba chiar foarte rar se întâmplă să marșăm pe ele. De obicei, în România se fac programe curative. Și ceea ce reușim noi să facem la ora actuală este ca pacientul să vină să se trateze de o boală, nu să facă prevenția unei boli, așa numita profilaxie primară și secundară. Or noi încercăm să punem accentul pe medicina primară la ora actuală, să ne transformam dintr-o profesie pasivă într-una proactivă, în care să încercăm să depistăm la timp aceste cazuri de cancer bronhopulmonar”, explică dr. Mihai Iacob, președintele Societății de Medicină de Familie din Timiș.
Prima întâlnire cu medicii de familie s-a concretizat într-un simpozion științific organizat online în care au fost discutate și evidențiate importanța rolului pe care medicul de familie îl are în diagnosticarea precoce și în tratarea cancerului pulmonar. De asemenea, au fost abordate teme ce țin de terapiile existente, dar și progresele tehnicilor de diagnostic și stadializare ale bolii. Proiectul inițiat de Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp a fost realizat in parteneriat cu AstraZeneca Pharmaceuticals.
Ultimele comentarii