Procurori din cadrul Serviciului Teritorial Timișoara al DNA au reţinut un ofiţer de poliţie din Lugoj, suspectat de luare de mită şi trafic de influenţă. Poliţistul a fost prins în flagrant în timp ce primiea mită pentru a muşamaliza un dosar penal.
Potrivit procurorilor DNA, comisarul-şef Marinică Ciurescu, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj, este anchetat pentru că, în 10 noiembrie, după audierea unui martor denunțător într-un dosar penal, în care acesta din urmă avea calitatea de inculpat, s-a oferit să vicieze activitățile procedurale pe care urma să le desfășoare, în vederea netrimiterii acestuia în judecată. „Pentru acest «ajutor» oferit denunțătorului, inculpatul Ciurescu Marinică Valentin i-a pretins acestuia o sumă de bani, stabilită de comun acord la 500 de euro, bani ce urmau să îi fie remiși la o dată ulterioară”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Ulterior, mai spun procurorii anticorupţie, ofiţerul de poliţie ar fi mers, în 25 noiembrie, la Arad, unde, împreună cu denunțătorul, au intrat într-un restaurant, pentru a discuta în legătură cu situația dosarului și pentru a-şi ăncasa cei 500 de euro. Cu această ocazie, mai arată DNA, poliţistul i-a confirmat denunțătorului sprijin în soluționarea favorabilă a dosarului respectiv, spunându-i chiar că a întocmit referatul cu propunere de clasare și că are certitudinea că va convinge procurorul de caz să dispună soluția propusă. „Pentru a fi mai convingător, inculpatul Ciurescu Marinică Valentin i-a spus denunțătorului că va preda suma de bani primită procurorului de caz. În continuare, inculpatul a primit de la martorul denunțător o cutie ce conținea un sistem audio, în valoare de 1.800 de lei, și a introdus-o în portbagajul mașinii sale, unde a și fost descoperită împreună cu suma de 2.250 de lei, cu ocazia acțiunii de prindere în flagrant”, se mai arată în comunicatul DNA.
Astăzi, ofiţerul este prezentat Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În această anchetă, procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI şi a DGA.
Ultimele comentarii