“Odă pentru ea”

Expoziţie de pictură, de Ziua Femeii, cu participarea unui grup de deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara

Expozitie pictura penitenciar 8 martie (21)Dovezi de iubire, în prag de Ziua Femeii. Cu atât mai însemnate cu cât, spun persoanele private de libertate, atunci când eşti separat de oamenii dragi, pentru a putea răzbi, trebuie să ştii şi să simţi că ei sunt şi rămân lângă tine, chiar şi atunci când, fizic, eşti departe. Un  grup de deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara şi-au mărturisit, în prag  de 8 Martie, iubirea faţă de femeile din viaţa lor şi au evocat experienţa închisorii. O experienţă despre care spun că este menită, printre altele, să te ajute să descoperi valoarea nepreţuită a clipei. Şi un exerciţiu, cu atât mai dificil de surprins în cuvinte, cu cât e mai plin de semnificaţii personale.

 

Închisoarea, o experienţă prin care poţi pierde sau poţi câştiga totul

În dimineaţa de 6 martie, Secţia de Arte “Deliu Petroiu” a Bibliotecii Judeţene Timiş, din incinta Bastionului Theresia, a găzduit vernisajul unei expoziţii de pictură intitulată “Odă pentru ea”. Într-un gest  simbolic, conotat cu o mare încărcătură afectivă, şi într-un cadru care evocă tihna şi calmul atmosferei unei cafenele literare, mai multor persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara li s-a oferit prilejul de a petrece un ceas şi jumătate în compania celor mai dragi femei din vieţile lor.

Am surprins 18 deţinuţi adunaţi în jurul unor mese micuţe din lemn, înconjuraţi din toate părţile de rafturi înţesate de cărţi. În mijlocul unei săli în care au fost expuse tablouri, pânze realizate în ulei, ce înfăţişează peisaje ori buchete imense de flori. Realizate de persoane care au găsit astfel prilejul să îşi nareze, în culori, pe şevalet, povestea sufletului. Un noian de culoare, din care se disting pregnant nuanţe aprinse de galben, roşu şi portocaliu. Şi care recreează apusuri de soare, malul Dunării sau câmpii nesfârşite, presărate cu maci.

“Peisajele îmi lipsesc acum cel mai mult”, se confesează S.V. Are 29 de ani, se află în închisoare de aproape cinci luni şi mai urmează alte cinci luni în care va rămâne departe de femeia iubită. Mărturiseşte că aplecarea către pictură este o moştenire de familie şi spune că orice formă de refugiu în artă înseamnă transpunerea unor emoţii şi un prilej de a-ţi reflecta starea de spirit.

Referindu-se la privarea de libertate, S.V. spune că aceasta este “în mod cert, o experienţă, care implică o maturizare forţată şi care sper să se dovedească folositoare. Este o traumă mai mult pentru familie”. Mărturiseşte că a găsit în închisoare un univers complet diferit de ceea ce şi-a imaginat la început, pe care îl descrie drept o comunitate strânsă, în care se pot naşte prietenii solide, construite în baza unei solidarităţi ale unor persoane ce trec prin experienţa privării de libertate. “Libertatea? Libertatea înseamnă în acest moment totul”, răspunde S.V. la întrebarea legată de semnificaţia pe care o conferă acum experienţei prin care trece. Şi adaugă, zâmbind, că “este obligatoriu să trecem cu bine peste asta. Trebuie să avem un ţel. Înveţi aici să pui preţ pe lucrurile mărunte, pe care afară le consideri neînsemnate. Chiar şi clipa de faţă, acum o percep ca pe o bucurie mai mare decât aş fi simţit-o înainte”. S.V. mai spune că visează de pe acum, cu ochii minţii, la vacanţa în care va pleca împreună cu iubita, după eliberare.

“Iubirea a sporit prin experienţa acestui an de când suntem departe unul de celălalt”

Familia FloreaSilvana F., soţia unuia dintre deţinuţii care au participat la vernisajul expoziţiei de pictură, descrie experienţa prin care trece alături de soţul său drept o situaţie nu tocmai uşoară, pentru care însă există soluţii şi în care ceea ce contează este susţinerea imensă şi necondiţionată pe care o oferă cei de acasă. “Toate greutăţile acestea pot fi învinse dacă rămâi aproape de celălalt. Iubirea – poate suna dur ceea ce spun acum – a sporit prin experienţa acestui an de când suntem departe unul de celălalt. Sunt convinsă că şi alţii trec prin ceea ce am trecut noi: nu am avut până acum timpul necesar să vorbim cât vorbim acum. Nu mă întrebaţi ce discutăm acum, pentru că nu aş şti ce să vă spun. Dar în permanenţă avem ceva de discutat. Găsim în aceste discuţii ale noastre alinarea sufletească şi energia de care avem nevoie pentru a trece la ziua următoare. E o experienţă dureroasă, pe care trebuie să o conştientizezi, să o asumi şi să mergi înainte”. Silvana F. povesteşte că soţul său, care a ispăşit deja un an din cei cinci de condamnare, a dobândit priceperea de a se bucura de lucruri care, în trecut, i se păreau neînsemnate. “Acum distinge între lucrurile care îi apar importante şi cele care îi apar mai puţin importante. Şi trăieşte fiecare moment. Îmi povesteşte la telefon despre fiecare suflare de vânt, despre fiecare rază de soare, despre zăpada care a trecut sau despre zăpada care nu mai vine. Suntem cu toţii oameni şi toţi greşim”, este de părere Silvana F.

În vreme ce soţul său adaugă, vorbind despre experienţa anului de când se află în închisoare: “În funcţie de durata pedepsei, suferinţa pe care ţi-o pricinuieşte separarea de cei dragi devine, poate, mai mult decât ar trebui să fie. Nu spun că sunt nevinovat, nu spun asta. Majoritatea o spun. Mulţi dintre cei care trec prin experienţa puşcăriei sunt nefericiţi, pentru că pierd totul. Din punctul acesta de vedere, puşcăria te poate face fie să pierzi ceea ce de fapt nu ai avut niciodată, fie să câştigi”. Despre experienţa relaţiei personale, deţinutul povesteşte că privarea de libertate s-a dovedit a fi un câştig, pentru că relaţia de cuplu a căpătat profunzime, câştigând mult în ce priveşte comunicarea. “E de nepreţuit să simţi că ai pe cineva care să fie una cu tine. Însă, după un timp, distanţa aceea de un metru, din timpul perioadei de vizită, pe care o aşează între tine şi cei dragi masa aceea din lemn, devine dureroasă. Iar libertatea…libertatea o văd acum altfel decât înainte, când nici măcar nu mă gândeam la asta. În 2008, atunci când am ieşit din arest, după 24 de ore, când am văzut prima oară cerul am realizat că lucrurile cu adevărat valoaroase sunt, de fapt, altele. Libertatea, aşa cum o văd şi o înţeleg eu acum, nu înseamnă să faci ceea ce vrei, ci înseamnă să fi aproape de oamenii dragi, să simţi împreună cu ei”.

Lacrimi de tristeţe, lacrimi de bucurie

Detinut FloreaFrânturi de gânduri pe care o parte dintre cei 18 bărbaţi privaţi de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, aflaţi, în ajun de 8 Martie, alături de femeile iubite din viaţa lor, au consimţit să le împărtăşească. Bărbaţi, în majoritate extrem de tineri, copleşiţi de o emoţie anume, desluşită, pe alocuri, în strălucirea înlăcrimată a privirii. Pe care s-au străduit, însă, să o ascundă.

Pe câţiva dintre ei, care sunt şi taţi, i-am surprins ţinându-şi strâns la piept, protectori, pruncii veniţi să îi vadă. În vreme ce, cu cealaltă mână, ţineau strâns mâna soţiei sau a partenerei de viaţă. Nu toţi şi-au dorit să vorbească despre ceea ce trăiesc ori ceea ce simt. Şi numeroşi au fost cei care au evitat să fie surprinşi în imagini. Şi-au dorit pur şi simplu linişte, ca să se poată bucura în tihnă de ceasul şi jumătate pe care l-au primit în dar, ca recompensă pentru conduita bună de care au dat dovadă de-a lungul perioadei de detenţie.

Prejudecăţile, o piedică în calea reintegrării sociale

Delia Borza - director adjunct penitenciar portretDelia Borza, director adjunct, responsabil de problemele de reintegrare socială în cadrul Penitenciarului Timişoara, organizator al evenimentului, spune că, prin astfel de iniţiative, se încearcă nu doar corectarea unei percepţii sociale eronate, ci şi eliminarea unor bariere de gândire în ce priveşte persoanele private de libertate. “Penitenciarul nu este un loc în care se adună doar oameni răi”, spune ofiţerul psiholog Delia Borza, ci “un loc în care oamenilor care au greşit cu ceva li se oferă şansa să înveţe şi să se îndrepte, pentru a se putea apoi reintegra social”.

Acesta este, însă, potrivit  Deliei Borza, şi aspectul cel mai dificil de realizat, întrucât este posibil ca deţinuţii să se adapteze relativ uşor la experienţa privării de libertate, dar să întâmpine dificultăţi majore atunci când sunt eliberaţi şi trebuie să se reintegreze social. În momentul acela intervin o serie de bariere şi presiuni de natură psihologică, venite din partea mediului, iar persoana care depăşeşte experienţa închisorii simte povara stigmatului social care apasă asupra sa. “Deţinuţii simt asta şi mulţi dintre ei semnalează asta ca fiind un aspect problematic, pentru că, în fapt, ei acolo au greşit şi acolo trebuie să se întoarcă”, explică Delia Borza.

Care adaugă şi că, la nivelul responsabililor cu problemele de reintegrare socială, există preocupări legate de demararea unei campanii de combatere a discriminării, în care se va face apel, în scopul transmiterii eficiente a mesajului, la sugestivitatea artei fotografice. În plus, mai spune reprezentanta Penitenciarului Timişoara, în 7 martie, un grup de deţinuţi susţin două concerte la Buziaş, unul dintre acestea la Centrul pentru Minori din localitate, iar altul la Centrul medical “Cristian Şerban” de evaluare şi recuperare pentru copii şi tineri cu diabet şi hemofilie. “Încercăm să fim cât mai prezenţi în comunitate, să ieşim cu deţinuţii noştri cât mai mult în afara penitenciarului, să relaţionăm cu societatea cât mai mult posibil”, explică Delia Borza. Adăugând că se încearcă angrenarea în fiecare lună a unor persoane selectate din rândul persoanelor private de libertate în astfel de activităţi.

Criteriile de selecţie ţin nu de gravitatea faptelor comise, ci mai degrabă, aş spune, de conduita persoanelor. Reprezentarea deţinuţilor în percepţia comunităţii este extrem de importantă. Ei sunt persoane care au greşit, dar care, în mod evident, merită o şansă. Iar celor care au o conduită corespunzătoare li se oferă astfel de ocazii, cum este şi cea de acum, când li s-a oferit prilejul să relaţioneze într-un cadru mai plăcut şi mai cald cu familia, cu femeile dragi din viaţa lor. Fiindcă, pentru noi, este foarte limpede cât de importantă este familia pentru deţinuţi, pe tot parcursul efectuării pedepsei”, declară Delia Borza.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis