O seară în memoria ziaristului Oscar Berger

Societatea „Timişoara” organizează, în memoria jurnalistului Oscar Berger, un eveniment comemorativ în cadrul căruia vor fi prezentate o expoziţie de fotografii cu Oscar Berger, dar şi un film documentar regizat de acesta. Iar de anul viitor, tot Societatea „Timişoara” va acorda, anual, o distincţie intitulată „Premiul de jurnalism civic «Oscar Berger»”.

Oscar BergerMarţi, 3 septembrie, Societatea “Timişoara” va organiza o expoziţie cu fotografii ale lui Oscar Berger şi va prezenta o proiecţie de film documentar de scurt metraj al ziaristului timişorean. Evenimentul va fi găzduit de Salonul Vega, începând cu ora 18. În deschidere, alături de Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii “Timişoara”, şi de membri ai acestei societăţi, sunt invitaţi să rostească scurte alocuţiuni toţi cei care doresc să îi aducă un omagiu celui care continuă să fie regizorul, omul de presă şi timişoreanul dedicat valorilor democratice.

 “Jurnalistul Oscar Berger, un om onest, de o mare candoare, luptător pentru principiile civice, nu pentru foloasele materiale”. Aşa îl caracterizează scriitorul Viorel Marineasa, membru al Societăţii “Timişoara”, pe omul care i-a fost prieten şi coleg de redacţie, omul care a reuşit să resusciteze ziarul “Timişoara” în momentul în care nimeni nu-i mai dădea nicio şansă. Această viziune a lui Oscar Berger faţă de modul în care trebuie făcută meseria de jurnalist ar trebui să fie insuflată şi celor care fac parte din această breaslă, mai spune Viorel Marineasa: “Oscar a salvat ziarul «Timişoara» şi a luptat să-i păstreze ace-eaşi linie editorială, morală şi civică”.

 “Jurnalistul Oscar Berger, un om onest, de o mare candoare, luptător pentru principiile civice, nu pentru foloasele materiale”

Viorel Marineasa

Şi scriitorul Daniel Vighi, şi el membru al Societăţii “Timişoara”, consideră că tinerii jurnalişti trebuie să lupte pentru principiilor şi opiniile lor, chiar dacă uneori par incomode, aşa cum a făcut şi Oscar Berger, de-a lungul carierei sale: “Ziaristul, pentru a răzbate în meserie, are nevoie de consecvenţă în atitudine. Asta contează enorm”.

În acest context, conducerea Societăţii “Timişoara” propune instituirea Premiului de jurnalism civic «Oscar Berger», distincţie care va fi acordată la sfârşitul fiecărui an unui jurnalist român, pe baza unei evaluări a activităţii sale, de către un juriu format din reprezentanţi ai presei româneşti şi străine: “A fost o idee firească, aceea de a institui această distincţie, ţinând cont de lupta eroică a lui Oscar Berger pentru a menţine ziarul Timişoara”, mai spune Daniel Vighi.

Print Friendly, PDF & Email