O Putere discreţionară şi o democraţie fragilizată

Melania-CInceaS-au împlinit doi ani de la tentativa de lovitură de stat. Doi ani de când Puterea lua un cumul de decizii halucinant, în numele luptei unei mega-alianţe politico-mediatice împotriva unui singur om. În numele acestui “deziderat”, în acel iulie 2012, reprezentanţi ai Puterii, garanţi ai unui grup de interese, au dovedit că legea poate fi interpretată după bunul lor plac. Iar dacă nu poate fi interpretată, este schimbată. Iar dacă nu poate fi nici schimbată, este eludată sub masca unei aparente tente de legalitate.

 

S-a dorit înlăturarea preşedintelui în funcţie? S-a trecut în regim de urgenţă la acţiunea de suspendare a şefului statului. În 6 iulie, puţin după prânz, CCR emitea un aviz prin care nu răspundea inechivoc la cererea de suspendare a şefului statului, dar nici nu confirma neconstituţionalitatea în cazul niciuneia dintre acuzaţiile aduse de USL lui Traian Băsescu. Câteva ore mai târziu, Parlamentul dezbătea deja cererea de suspendare – respingând toate cererile venite din partea Opoziţiei – şi o vota. Seara, preşedintele era deja suspendat. Şi tot Legislativul stabilea ca dată a referendumului pentru suspendare ziua de 29 iulie. Iar pentru ca demiterea preşedintelui să se facă mult mai uşor, aceeaşi majoritate parla­mentară s-a mobilizat, în plină vacanţă, să modifice Legea referendumului.

Iar aceasta nu a fost singura demonstraţie făcută lumii de nou instalata Putere că verbul “a vrea” poate fi sinonim perfect cu “a putea”.

S-a vrut înlăturarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi înlocuirea cu persoane agreate de noua Putere? Nicio problemă.

Nu a mai vrut primul-ministru “intelectuali ai lui Băsescu” în funcţii publice? I-a înlăturat. Fără explicaţii. Cum legea nu i-a conferit dreptul de a-i înlătura când a vrut – ICR fiind, pe atunci, în subordinea pre­şe­dintelui –, Executivul a modificat, prin or­do­nanţă de urgenţă, legea de funcţionare a ins­ti­tu­ţiei, subordonând-o Senatului, unde premierul avea ma­jo­ritatea parla­mentară. În plus, a făcut-o fără consultări. Fără o analiză a activităţii ICR. Fără o analiză a perfor­manţei profe­sionale a echipei de conducere Horia-Roman Patapievici – Mircea Mihăieş – Tania Radu.

Cu staff-ul ICCMER, unde printre indezirabili era şi Vladimir Tismăneanu, a fost simplu. “Execuţia” s-a făcut fără probleme, dat fiind că instituţia era în subordinea Guvernu­lui.

A vrut o mână de oameni schimbarea Avocatului Poporului, singurul care putea ataca la CCR ordonanţele guvernamentale? În doi timpi a fost schimbat.

A vrut premierul Ponta să aibă Monitorul Oficial în subordine, pentru ca modificarea de legi să aibă drum lin? Parlamentul l-a cedat, fără să întrebe “de ce?” şi fără să crâcnească, Secretariatului General al Guvernului.

A vrut, în aceeaşi vară, premierul să plece la Consiliul European în locul rezervat prin Constituţie preşedintelui? Parlamentarii USL au răspuns cu promptitudine doleanţei şi au decis: Constituţia nu poate fi un impediment în calea capriciului prim-mi­nisterial. Aşa că, în contradicţie cu Legea fun­­da­mentală, au hotărât ei, premierul putea reprezenta România la Consiliul European.

A vrut premierul să fie sigur că această fericire – care era de aşteptat să genereze un conflict juridic de natură constitu­ţio­nală – nu îi va fi umbrită de o decizie a Curţii Constituţio­nale? Prie­tenii din Parlament au jucat din nou rolul peştişo­ru­lui de aur. Şi, iarăşi fără fundament real, au decis îngrădirea prerogativelor CCR, pentru ca acea­stă instituţie să nu se mai poată pronunţa asupra de­ci­ziilor luate de Legislativ. Adică, nici asupra de­ciziei de a-l trimite la Bruxelles în locul lui Traian Bă­sescu. Şi, au mai vrut ei, dacă s-ar fi pronunţat, hotărârea să nu fi avut repercusiuni juridice asupra celor care au în­călcat Constituţia.

A vrut Victor Ponta să fie scos curat din scandalul de plagiat? Băieţii care îi sunt alături au gândit şi această strategie. Jucându-se cu instituţii ale statului după cum dictează moftul sau intere­sul unui om. Ştiind că, în 29 iunie 2012, era progra­ma­tă analizarea lucrării de doctorat a lui Victor Ponta în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Di­plomelor, Certificatelor Universitare şi pronun­ţarea deciziei, s-a ajuns la desfiinţarea CNATDCU. Hotărârea s-a luat în baza unui ordin de ministru, nejustificat – anunţat pe ultimul metru de inte­ri­mat la Educaţie a lui Liviu Pop –, publicat în Monitorul Oficial în dimineaţa în care CNATDCU urma să se pronunţe public. Procedura a fost fără piedici. Cu două zile înain­te, în 27 iunie, în şedinţa Executi­vu­lui, Monitorul Oficial fu­sese trecut din subordinea Parlamen­tu­lui în cea a Secretariatului General al Guvernului. Aşa că, deşi CNATDCU îşi redactase decizia înaintea des­fiinţării – potrivit căreia Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat – voci ale Puterii decre­tau ho­tărârea ca lovită de nulitate.

După alegerile din toamna lui 2012, au continuat în aceeaşi notă, a sfidării legii, a schimbării legii în funcţie de interese personale, conjuncturale.

A vrut, în decembrie 2012, prim-ministrul Victor Ponta să fie el cel care numeşte şefii structurii de informaţii şi protecţie Internă a MAI? Dorinţa i-a fost îndeplinită, în regim de urgenţă.

A vrut, puţin după aceea, dl Ponta o mega-structură de control în subordinea sa? A fost rapid înfiinţată Direcţia Antifraudă.

A vrut Puterea să-şi ferească parlamentarii de răspunderea în faţa Justiţiei? Din 2012, tot invocă, fals, imunitatea. Până la abuz şi interferenţă în actul de justiţie. Aceasta este o măsură de ale cărei binefaceri s-au bucurat şi parlamentari din Opoziţie. În ultimii doi ani, din nouă cereri de ridicare a imunităţii, majoritatea parlamentară a tergiversat şi apoi a respins opt, refuzând, astfel, cererile procurorilor, fie de începere a urmăririi penale, fie de arestare preventivă, în cazul a opt parlamentari: Florin Popescu (PMP), Marius Isăilă (PSD, fost PDL), Daniel Chiţoiu (PNL), Vlad Cosma (PSD), Varujan Vosganian (PNL), Ion Stan (PSD), Victor Paul Dobre(PNL), Borbley Laszlo (UDMR).

Au vrut, la finalul anului 2013, Puterea să modifice legi, jucând sârba pe ele? A făcut ceea ce a rămas în istorie ca “marţea neagră”: tentativa Legislativului de a submina eficacitatea cadrului legislativ al ANI şi încercarea de a aduce, cu mare viteză şi într-un mod total netransparent, modificări la Codul Penal – amendamente prin care majoritatea parlamentară a încercat să-şi legifereze o superimunitate şi să dezincrimineze conflictele de interese.

Vrea, anul acesta, premierul să îşi treacă în subordine SPP? Se caută breşa pentru ca visul să-i devină realitate.

Se doreşte, din primăvara acestui an, ca primul-ministru să preia controlul asupra DGIA, o structură cu rol major în sistemul de securitate, care asigură, la nivelul MApN, securitatea informaţiilor naţionale, ale NATO şi ale UE? Fără argumente pertinente, parlamentari PSD, printre care şi socrul d-lui Ponta, Ilie Sârbu, îi croşetează o lege.

S-a ajuns, tot în primăvara acestui an, la concluzia că şeful Poliţiei Române trebuie să treacă în subordinea primului-ministru? Se face o lege şi pentru asta, nicio problemă.

Vrea Puterea să-şi scoată de sub incidenţa legii aleşii incompatibili? În plină vară, Camera Deputaţilor se mobilizează şi pune în scenă o a doua „marţe neagră”, votând o lege care îi scoate din incompatibilitate pe primarii şi şefii Consiliilor Judeţene care sunt şi membri ai adunărilor generale ale companiilor locale de utilităţi. Odată intrată în vigoare, legea îi va scăpa pe mulţi de acuzaţiile de incompatibilitate. 

Dacă actuala Putere va conduce România şi după decembrie şi va continua în acelaşi stil – şi, până acum, sunt indicii că aşa va fi, atâta timp cât după niciunul dintre aceste derapaje nu am auzit public vreo scuză, ceea ce relevă premeditarea acestor acte –, avem toate şansele de a ne trezi captivi ai unui regim cu puseuri totalitariste. Pentru că democraţia nu este un proces ireversibil.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS