O nouă formulă pentru un medicament – far împotriva cancerului mamar

Omologată de autorităţile sanitare europene

Grupul farmaceutic elveţian Roche anuţă că autorităţile sanitare europene au aprobat o nouă formulă a medicamentului său far Herceptin utilizat în tratamentul cancerului mamar.

Control mamarAceastă nouă formulă este injectată pe cale subcutanată, într-un interval cuprins între două şi cinci minute, spre deosebire de intervalul de 30 – 90 de minute folosit în tratamentul standard pe cale intravenoasă, a precizat grupul elveţian într-un comunicat, citat de Mediafax. Grupul farmaceutic elveţian afirmă că această nouă formulă permite pacientelor să îşi reducă timpul petrecut în spital.

Omologarea de către Uniunea Europeană vizează tratamentul în stadii precoce şi avansate ale cancerului mamar HER2-pozitiv, o formă agresivă a acestei maladii.

Herceptin este unul dintre medicamentele-far ale grupului Roche. În primele şase luni ale anului, vânzările pentru acest medicament au depăşit 3,08 miliarde de franci elveţieni (echivalentul a 2,5 miliarde euro).

Decizia Comisiei Uniunii Europene s-a bazat pe datele furnizate de un studiu, denumit HannaH, care au arătat că formula subcutanată a medicamentului Herceptin prezintă o eficacitate comparabilă cu aceea a formulei intravenoase.
Potrivit studiilor medicale, menţinerea unei vieţi normale pentru femeile diagnosticate cu cancer mamar poate contribui la ameliorarea calităţii vieţii acestora, a subliniat grupul farmaceutic Roche.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro