O tânără s-a aruncat în gol, în această dimineaţă, dintr-un bloc cu zece etaje din Timişoara, împreună cu doi copii.
Puţin înaintea orei 10, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a fost solicitat prin numărul unic de urgenţă 112 să intervină, pe bulevardul Dâmboviţa, pentru acordarea primului-ajutor la trei victime căzute de la înălțime, aflate în stare de inconștienţă.
La sosirea echipajelor de intervenție, două victime erau deja decedate: o femeie în vârstă de 33 ani și un băieţel de aproximativ trei ani. Cealaltă victimă, o fetiţă de aproximativ şase ani, era în viaţă, fiind transportată la Urgenţele Spitalului Judeţean din Timişoara. În ciuda eforturilor medicilor de a o resuscita, a murit, la scurt timp.
Din primele informaţii ale anchetatorilor, se pare că femeia plecase cu cei doi copii la grădinţă, dar în drum, pe bulevardul Dâmboviţa, au intrat într-un bloc, au urcat pe acoperiş şi s-au aruncat în gol.
Poliţia a deschis un dosar penal.
Ultimele comentarii