O cisternă plină cu combustibil s-a răsturnat la intrarea pe autostrada Timişoara – Arad

Masina Politie iarnaO cisternă plină cu benzină şi motorină s-a răsturnat, după ce a fost lovită de un autoturism ajuns pe contrasens, la intrarea pe autostrada Timişoara- Arad. Traficul în zonă a fost blocat pentru că din cisternă se scurge combustibil.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ionuţ Bocancea,  accidentul a avut loc, miercuri dimineaţă, în apropierea localităţii Giarmata, la intrarea pe autostrada care leagă Timişoara de Arad. Şoferul unui autoturism Dacia Logan, o femeie în vârstă de 25 de ani, care se îndrepta spre Giarmata, a intrat cu maşina în derapaj, a pătruns pe contrasens şi a lovit o cisternă care circula regulamentar şi care era condusă de un bărbat în vârstă de 58 de ani. În urma accidentului, cisterna, plină cu combustibil, a ieşit în afara părţii carosabile, unde s-a răsturnat.

Traficul în zonă a fost întrerupt la ora transmiterii acestei ştiri, la faţa locului fiind trimise mai multe echipaje de pompieri, care încearcă să prevină producerea unei deflagraţii, în condiţiile în care din cisternă s-a scurs combustibil. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat, Sindia Vlaia, declară, citată de Mediafax, că cisterna este încărcată cu 23 de tone de benzină şi motorină, fiind compartimentată.Este pericol de explozie având în vedere că se scurge combustibil, pentru că dacă apare o scânteie se poate aprinde benzina. De la maşină nu există risc de aprindere pentru că au fost decuplate bornele de la baterie. La faţa locului au ajuns două autospeciale de la Pompieri şi urmează să ajungă şi două macarale pentru a ridica cisterna răsturnată. De asemenea, la faţa locului este aşteptată şi o altă cisternă pentru transvazarea combustibilului”, mai spune purtătorul de cuvânt al I.S.U. Banat.

 

Print Friendly, PDF & Email