Deşi părinţii care pleacă la muncă în străinătate şi îşi lasă acasă copii minori în îngrijirea bunicilor, a rudelor sau unor vecini ori cunoscuţi au obligaţia legală de a declara această stare de fapt la structurile de asistenţă socială, acest lucru nu se întâmplă în prezent, la Timişoara, decât în extrem de puţine cazuri. Din cei aproximativ 1.000 de părinţi timişoreni plecaţi să lucreze în afara ţării, doar câteva zeci anunţă autorităţile de resort.

O obligaţie legală ignorată

Încă din 2006 părinţii plecaţi să lucreze peste hotare sunt obligaţi să-şi anunţe plecarea din ţară la Serviciile de Asistenţă Socială subordonate Primăriilor în care îşi au domiciliul. Această măsură preventivă este menită să ajute autorităţile să gestioneze mai bine problema copiilor care au deviaţii comportamentale din cauza separării de părinţi, pentru a se preveni cazurile de suicid sau abandon şcolar.

Această obligaţie este însă ignorată în masă la Timişoara, unde se estimează că sunt aproape 1.000 de locuitori care lucrează peste hotare şi au copii minori în întreţinere. Cât de mult se respectă legea se poate deduce din faptul că pe tot anul trecut la Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Timişoara s-au înregistrat doar zece solicitări de acordare a dovezii privind notificarea de către părinţi asupra intenţiei de a lucra în străinătate, şi mai puţine ca în 2014, când se înregistraseră 16 astfel de solicitări.

Aceeaşi Direcţie a identificat tot anul trecut doar zece cazuri de copii identificaţi cu părinţi care sunt plecaţi la lucru în străinătate, faţă de 18 în 2014.

„Şi din cauza fenomenului de abandon, dar şi al acestor cazuri problematice de copii cu părinţi plecaţi în străinătate care au nevoie de asistenţă, nevoile de resurse şi personal la nivelul sistemului sunt în creştere. Şi, în contextul unor plecări din sistem, criza de personal în sistemul de asistenţă socială se adânceşte”, spune Adrian Marcu, liderul Sindicatului Pro As, al angajaţilor din sistemul de asistenţă socială.

O problemă naţională

Conform statisticilor oficiale, peste 80.000 de copii din România au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Numărul real este, însă, mult mai mare, estimările indicând între 170.000 şi 350.000 de copii aflaţi în această situaţie. Lipsiţi de afecţiunea şi îndrumarea părinţilor, copiii rămaşi acasă în urma plecării acestora la muncă în străinătate se confruntă cu dificultăţi de ordin emoţional, social şi educaţional.

În plus, lipsa părinţilor sau a unui reprezentant legal poate determina limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate, educaţie şi beneficii sociale. În cele mai multe situaţii, persoanele în grija cărora rămân copiii nu reuşesc să răspundă nevoilor specifice ale copiilor pe perioada lipsei părinţilor şi să realizeze diferite demersuri administrative necesare pentru copii.

În ceea ce îi priveşte pe părinţii care intenţionează să plece la muncă în străinătate sau care muncesc deja peste hotare, se consideră că aceştia au în general un nivel redus de conştientizare cu privire la efectele negative ale migraţiei lor asupra copiilor, precum şi obligaţiile legale care le revin la plecarea din ţară.

Conform Legii 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în situaţia în care ambii părinţi sau părintele care exercită singur autoritatea părintească intenţionează să plece la muncă în străinătate, aceştia au obligaţia de a notifica serviciul public de asistenţă socială de la domiciliu cu privire la această intenţie şi de a desemna persoana care se va ocupa de întreţinerea copilului.

Confirmarea persoanei în întreţinerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanţa de tutelă, care dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la persoana copilului, pe durata lipsei părinţilor, dar nu mai mult de un an. Doar prin parcurgerea de către părinţi a acestei proceduri de notificare, copiii pot avea un reprezentant legal, ceea ce le va permite să se bucure de toate beneficiile care decurg din respectarea drepturilor lor.

Într-un interval de peste un an de la modificarea legii 272/2004, în perioada octombrie 2013 – decembrie 2014, Serviciul Public de Asistenţă Socială de la domiciliu a înregistrat aproximativ 5.400 de notificări din partea părinţilor sau familiilor ce intenţionau să plece la muncă în străinătate.

Cu toate acestea, în decembrie 2014, statisticile oficiale arătau existenţa a aproape de 5 ori mai multe familii în care ambii părinţi sau părintele unic susţinător erau plecaţi la muncă în străinătate (24.324 de familii). Dacă se analizează numărul de copii cu ambii părinţi sau părintele unic susţinător plecat, se constată că, din totalul de 82.339 de copii cu părinţii plecaţi în străinătate înregistraţi în statistici până la data de 31 decembrie 2014, 32.484 erau în această situaţie.

În realitate, numărul copiilor aflaţi în această situaţie este mult mai mare decât cel înregistrat în evidenţele serviciilor publice de asistenţă socială. Datele culese de organizaţia Salvaţi Copiii de la Inspectoratele Şcolare Judeţene, în perioada septembrie-octombrie 2015, relevă un număr de 119.200 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate (dintre care 35.815 lipsiţi total de grijă părintească) în 23 de judeţe. La finalul anului 2014, statisticile de la nivelul protecţiei copilului raportau 45.452 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate în respectivele judeţe, dintre care numai 18.056 de copii cu ambii părinţi sau părintele unic susţinător de familie plecat.