Norman Manea: „Pentru mine, exilul a reprezentat combinaţia dintre traumă şi privilegiu”

Norman ManeaNorman Manea, care a participat zilele trecute la o dezbatere pe tema “Limba exilată şi epistolele ei”, a declarat că, pentru el, exilul a reprezentat “combinaţia dintre traumă şi privilegiu”, precizând că nu a vrut să plece în America, în 1986, însă, ajuns acolo, a trebuit să se “recalifice lingvistic”.

 

Scriitorul Norman Manea a participat, zilele trecute, la dezbaterea pe tema “Limba exilată şi epistolele ei”, pornind de la cel mai recent volum semnat de el, Plicuri şi portrete. Evenimentul a avut loc în Sala “Mircea Vulcănescu” a Bibliotecii Naţionale a României din Capitală. La eveniment au participat, alături de Norman Manea, Carmen Muşat, Simona Sora, Elena Tîrziman şi Claudiu Turcuş, iar moderator a fost Ovidiu Şimonca.

Cartea a fost scrisă în exil, de un exilat, în limba sa exilată”, a spus, citat de Mediafax, Norman Manea despre cea de-a doua ediţie a volumului Plicuri şi portrete, apărut recent la editura Polirom.

La evenimentul de la Biblioteca Naţională, Norman Manea a vorbit despre momentul în care a fost deportat şi a ajuns în lagăr şi despre cartea care l-a făcut să vadă “magia limbii”. “În momentul în care am plecat, am fost deportat, în 1941, împreună cu întreaga populaţie evreiască din Bucovina, s-a exilat odată cu mine şi limba română. În lagăr am avut un contact – dacă putem utiliza eufemismul acesta – un contact lingvistic divers, legând cacofonia soldaţilor care ne înconjurau, ne păzeau şi, uneori, ne maltratau cu limba idiş a bătrânilor pe care o auzeam prima dată, limba ucraineană a copiilor din jur şi apoi, la eliberarea de către Armata Roşie, în '44, am urmat o clasă în limba rusă, în zona aceea ucraineano-moldoveneasco-rusească”, a declarat Norman Manea.

Scriitorul a menţionat că, în 1945, când s-a întors în România, a primit cadou, de ziua sa, Basmele lui Ion Creangă, care l-au “plonjat într-o magie a limbii” şi care au reprezentat primul pas spre ceea ce avea să fie ulterior “boala şi terapia sa, adică scrisul”.

De asemenea, Norman Manea a spus că, în 1986, a părăsit România şi s-a îndreptat spre Occident. “N-am vrut să plec, n-am vrut să ajung în America. Am plecat şi am ajuns în America. N-am vrut să mă întorc, sunt aici în faţa dumneavoastră. Deci, cineva se joacă cu mine, nu ştiu încă exact cine şi n-am decodat exact codul jocului”, a declarat Norman Manea, precizând că, odată ajuns în America, a trebuit să se recalifice lingvistic. “Relaţia între limba interiorităţii şi limba mediului exterior, pentru un exilat, în care există un mare contrast între aceste două limbi, cum e cazul meu, dar nu numai al meu (…) este complicată. (…) Eu ştiu şi alte limbi, dar limba mea esenţială a rămas limba română şi aceasta este casa mea, casa în care mă retrag ori de câte ori am să mă războiesc cu mine însumi”, a mai spus scriitorul.

Prezentă la eveniment, criticul literar Carmen Muşat a vorbit despre volumul Plicuri şi portrete, menţionând că Norman Manea încearcă în această carte să pună sub semnul întrebării prejudecăţile oamenilor şi să ofere perspective noi. “Cred că ceea ce face Norman Manea în toate paginile acestei cărţi şi în toate eseurile sale este, de fapt, un efort de problematizare. Încearcă să pună sub semnul întrebării prejudecăţile noastre şi încearcă să ofere perspective noi, perspective personale, individuale, asupra unor subiecte pe care, de cele mai multe ori, preferăm să le închidem, preferăm să nu ne atingem de ele şi luăm de-a gata ce ni se livrează. (…) M-am gândit că, de fapt, putem vorbi despre un alt tip de exil, despre exilul în care se plasează cel care gândeşte altfel decât majoritatea, pentru că, de fapt, exilul poate fi şi unul interior”, a spus Carmen Muşat, afirmaţie confirmată şi de Norman Manea, care a precizat că există mai multe tipuri de exil.

La rândul său, scriitorul Claudiu Turcuş a vorbit despre trei ipostaze care apar în scriitura lui Norman Manea şi pot fi asociate exilului. “Cred că există trei condiţii sau ipostaze care pot fi în scrisul lui Norman Manea asociate exilului. Prima e cea de incertitudine. Exilul e o premisă pentru incertitudine. (…) Deci, exilul e incertitudine şi exilul poate fi înţeles ca imposibilitate, din care imposibilitate – ăsta ar fi apendicele – se naşte o mare posibilitate, cea a scrisului, dar a unui anume fel de scris. În al treilea rând, în «Întoarcerea huliganului», exilul devine o formă de posteritate, în sensul în care viaţa se termină cumva când te duci în exil şi începe o nouă viaţă şi până la urmă perspectiva asta a exilului este o perspectivă a posterităţii”, a declarat Claudiu Turcuş.

De asemenea, Norman Manea a spus că, pentru el, exilul a fost “această combinaţie între traumă şi privilegiu”.

După dezbatere, a fost proiectat filmul Exilul – un colaj. Norman Manea în dialog cu Andrei Ujică.

Actuala ediţie a volumului Plicuri şi portrete amplifică sumarul captivantelor portrete şi epistole, cititorul întâlnindu-i acum, pe lângă Emil Cioran, Nichita Stănescu, Lucian Raicu, Antonio Tabucchi, Saul Bellow, Florin Mugur, Gabriela Adameşteanu, Robert Musil, Eugen Ionescu, Imre Kertész, Claudio Magris, şi pe Philip Roth, Octavio Paz, Matei Călinescu, Paul Cornea, Paul Bailey şi chiar Ana Pauker. Alături de ei stau numeroase alte figuri emblematice ale culturii şi istoriei contemporane, din ţară şi din străinătate. Relatările memorialistice şi cu valoare de document alcătuiesc un volum de autentică literatură, incitant şi original.

“Plecarea din România a dus, fireşte, la teribile deposedări. Faptul că le prevăzusem nu a diminuat, în timp, efectul traumatic. Printre altele, am părăsit nu doar bibliotecile şi librăriile bucureştene, ci şi cărţile adunate, cu sârg şi drag, în propria bibliotecă. Am lăsat în urmă şi amintiri, şi sute de plicuri cu epistole şi cu ciorne de proiecte literare, şi părinţi, şi prieteni…”, spune Norman Manea.

Norman Manea, născut în 1936, este unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, profesor de literatură europeană şi “writer in residence” la Bard College, New York.

De la debutul din 1966 şi până în 1986, când a plecat din ţară, a publicat zece volume, fiind distins cu premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). În 1992, a primit Bursa Guggenheim şi premiul MacArthur, în 2002 i s-a atribuit premiul internaţional de literatură Nonino pentru Opera omnia, iar, în 2006, premiul Médicis Étranger, pentru volumul Întoarcerea huliganului.

În anul 2010, a primit titlul de Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor din partea Guvernului francez, iar, în anul 2011, a fost distins cu prestigiosul premiu literar Nelly Sachs. În 2012, Uniunea Scriitorilor din Romania i-a decernat premiul naţional pentru literatură şi, în anul 2014, l-a inclus pe lista propunerilor României pentru premiul Nobel pentru literatură.

La editura Polirom, Norman Manea a publicat Întoarcerea huliganului (ediţia I, 2003, ediţia a II-a, 2006, 2008, 2011), Plicuri şi portrete (ediţia I, 2004), Fericirea obligatorie (ediţia a II-a, 2005, 2011), Despre clovni: dictatorul şi artistul (ediţia a II-a, 2005, ediţia a III-a, 2013), Anii de ucenicie ai lui August Prostul (ediţia a II-a, 2005, 2010), Plicul negru (ediţia a IV-a, 2007, 2010), Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici (2008), Înaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow (2008), Vorbind pietrei (2008), Atrium (ediţia a II-a, 2008), Variante la un autoportret (2008), Vizuina (ediţia I, 2009, ediţia a II-a, 2010), Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian (2010), Cuvinte din exil (împreună cu Hannes Stein, 2011), Captivi (ediţia a II-a, 2011), Cartea fiului (ediţia a II-a, 2012), Zilele şi jocul (ediţia a II-a, 2012).

Norman Manea se numără, alături de Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu şi Varujan Vosganian, printre scriitorii propuşi anul acesta de Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România pentru premiul Nobel pentru literatură.

Print Friendly, PDF & Email