Noile direcții de dezvoltare urbanistică, discutate cu mediul de afaceri din Timișoara

Foto: PMT

Reprezentanții mediului de afaceri au avut o întâlnire, la sediul Primăriei Timișoara, cu echipa de specialiști care a coordonat elaborarea noului PUG al orașului. Primarul Dominic Fritz, arhitectul-șef și mai mulți reprezentanți ai administrației locale au făcut o prezentare generală a documentului.

 

În deschiderea întâlnirii, primarul Dominic Fritz a declarat că finalizarea Planului Urbanistic General reprezintă o etapă fundamentală, care duce evoluția Timișoarei la un nou nivel: „Va oferi claritate și predictibilitate pentru toți cei care vor să știe în ce direcție se îndreaptă atât zona în care locuiesc, cât și orașul în ansamblu. Administrația publică și inițiativele private, gestionate într-un cadru de reglementare actualizat și integrat, contribuie în egală măsură să facă din Timișoara un oraș pentru oameni, durabil, sigur, sănătos, prosper și plin de viață.”

Printre obiectivele principale ale noului PUG se numără corectarea reglementărilor anterioare, care au fost fie insuficiente, fie au dus la o dezvoltare necorelată și lipsită de armonie. Vor fi introduse reguli clare pentaru toți în suficient de mare detaliu pentru a simplifica procesul de avizare pentru proiectele mai puțin complexe. Odată aprobat, aceștia se vor putea autoriza direct în baza noului PUG, nefiind necesar un PUZ.

În perioada următoare, Planul Urbanistic General va fi publicat pe site-ul Municipalității și va intra în perioada de 45 de zile de consultare publică și apoi va intra în Consiliul Local pentru aprobare.

”Noul PUG este un instrument viu, flexibil, care ține cont de noua realitate a dezvoltării metropolitane a Timișoarei. Vom avea periodic revizuiri ale PUG-ului în funcție de cum se dezvoltă orașul și ce nevoi apar. Tocmai de aceea, am întărit Direcția Generală de Urbanism și Planificare Teritorială cu arhitecți care vor lucra la a menține PUG-ul în pas cu dezvoltarea Timișoarei. Suntem într-un moment strategic, pentru că la finalul anului vor expira toate PUG-urile vechi din țară și nu va mai putea fi prelungită valabilitatea lor. La Timișoara am reușit să evităm un blocaj în dezvoltare tocmai pentru că în următoarea perioadă Consiliul Local va aproba noul PUG”, mai spune edilul Timișoarei.

Planul Urbanistic General actual a fost aprobat în urmă cu douăzeci de ani, prin HCL 157/2002. Termenul de valabilitate inițial a fost de cinci ani și a fost extins de mai multe ori. Ultimul termen de valabilitate este decembrie 2023.

Prezentarea susținută astăzi de echipa tehnică în fața reprezentanților mediului de afaceri din Timișoara poate fi consultată la următorul link:

https://beta.primariatm.ro/plan-urbanistic-general-2023

 

Serviciul Comunicare

Print Friendly, PDF & Email