Noi destinații cu zbor direct din Timișoara

Agențiile de turism au stabilit deja destinațiile pentru vara lui 2019, accesibile cu zboruri directe din Timișoara. Locuitorii din zona de vest a țării vor avea de ales între mai multe destinații pentru vacanța de vară sau chiar de primăvară, primele curse charter pentru 2019 urmând să decoleze de la începutul lunii aprilie.

 

Aeroportul Internaţional Timişoara anunţă că oferta pentru vara acestui an include 14 zboruri charter săptămânale spre şapte destinații: Turcia-Antalya, 7 zboruri pe săptămână, Grecia-Heraklion – două zboruri, Zakynthos – un zbor și Skiathos – un zbor, Tunisia-Hammamet – un zbor și Egipt-Sharm el Sheikh și Hurghada – câte un zbor pe săptămână.

„Față de anul precedent, în acest an se anunță destinații suplimentare spre Grecia, Egipt și, ca noutate, Tunisia. Este un semnal extrem de bun din partea agențiilor de turism care își diversifică astfel oferta pentru turiști”, declară directorul aeroportului, Daniel Idolu.

În afară de cursele charter, de la Aeroportul Timișoara sunt accesibile cu zboruri regulate Costa Blanca (prin cursele regulate spre Valencia), Costa Brava (prin cursele regulate spre Barcelona), Coasta Malficană (prin zborurile directe spre Bari), Marea Mediterană și Marea Roșie (prin zborul de Tel Aviv). Sunt în analiză comercială, dar neconfirmate până în prezent, destinațiile Constanța, Atena și Varna.

Cursele charter de vacanță sunt zboruri sezoniere organizate de operatorii de turism. Biletele de avion se pot achiziționa doar prin operatorii de turism deoarece sunt incluse în pachetele turistice serviciile de transport, de transfer, cazare, masă și alte servicii. De asemenea, se pot achiziționa online sau prin intermediul agențiilor de turism pachete turistice care, alături de serviciile de transport aerian pe curse regulate, pot satisface dezideratul unei vacanțe reușite.

Print Friendly, PDF & Email