“Naşul”, cel mai bun film din toate timpurile produs la Hollywood

brando-godfatherLungmetrajul “Naşul/ The Godfather” a ocupat primul loc în topul celor mai bune filme din toate timpurile, alcătuit pe baza unui sondaj la care au participat numeroşi cineaşti de renume de la Hollywood, dar şi actori nominalizaţi şi premiaţi cu Oscar.

 

În topul alcătuit de publicaţia The Hollywood Reporter, filmul Naşul, regizat Francis Ford Coppola, în 1972, a devansat peliculele Vrăjitorul din Oz/ The Wizard of Oz şi Cetăţeanul Kane/ Citizen Kane, clasate pe locul al doilea, respectiv al treilea, informează contactmusic.com, sursă citată de Mediafax. Lungmetrajul Închisoarea îngerilor/ The Shawshank Redemption ocupă poziţia a patra, iar Pulp Fiction se află pe locul al cincilea.

Topul 10 al celor mai bune filme produse la Hollywood este completat de Casablanca, Naşul II/ The Godfather: Part II, E.T. Extraterestrul/ E.T. – The Extra-Terrestrial, Odiseea Spaţială 2001/ 2001: A Space Odyssey şi Lista lui Schindler/ Schindler's List.

Creatorul serialului Breaking Bad, Vince Gilligan, regizorii Gary Ross, John Singleton şi Michael Bay, directorul studiourilor Disney Alan Horn, producătorul Frank Marshall şi agentul Robert Newman s-au aflat printre personalităţile celei de-a şaptea arte care au fost invitate să participe la acest sondaj.

Print Friendly, PDF & Email