Monica Macovei propune simplificarea ridicării imunităţii parlamentare

Monica Macovei presedinteEuroparlamentarul Monica Macovei a depus la Parlament o propunere legislativă care priveşte simplificarea ridicării imunităţii parlamentare. Pe care doar trei parlamentari din Timiş au semnat-o.

 

Cinci soluţii

Asociaţia M10 anunţă, într-un comunicat de presă, că susţine propunerile europarlamentarului Monica Macovei, privind simplificarea procedurii de ridicare a imunităţii parlamentare, şi cere partidelor parlamentare să le voteze în procedură de urgenţă.

Proiectul Monicăi Macovei, preşedinte al Asociaţiei M10, prevede, pentru simplificarea ridicării imunităţii parlamentare, cinci aspecte: votul deschis, în şedinţe publice, pentru cererile de ridicare a imunităţii parlamentare, elaborarea raportului Comisiei juridice în maximum 24 de ore, votarea cererii de ridicare a imunităţii în plenul Camerei Parlamentului în maximum 24 de ore, verificarea exclusiv a existenţei unor indicii privind comiterea unei fapte penale, pe baza referatului procurorilor, de către Comisia juridică şi Plen şi interzicerea luării unei hotărâri pe considerente de oportunitate sau pe evaluarea probelor din dosar.

În expunerea de motive anexată acestui proiect de lege, Monica Macovei arată că modificările propuse au ca punct de plecare principiile constituţionale privind separaţia puterilor în stat, egalitatea în drepturi şi egalitatea şi imparţialitatea în înfăptuirea Justiţiei. Ea spune că rolul parlamentului în procedurile care vizează ridicarea imunităţii trebuie să se limiteze la a constata dacă există sau nu o legătură directă de cauzalitate între motivarea solicitării de reeţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarului, ori de urmărire penală în cazul parlamentarului membru sau fost membru al Guvernului, şi voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. „(…) rolul Parlamentului – comisie sau plen – constă numai în verificarea existenţei unor indicii provind comiterea unor fapte penale, pe baza motivării din referatul procurorilor, şi nu în examinarea sau interpretarea probelor, aşa cum a arătat şi Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 319/19 iunie 2013. (…)”

Aşadar, explică Monica Macovei, este interzisă luarea unei hotărâri pe considerente de oportunitate sau pe evaluarea probelor, acestea fiind atributul exclusiv al judecătorilor şi procurorilor.

Cu toate acestea, mai spune europarlamentarul în Expunerea de motive, în ultimii ani, din nouă cereri primite, parlamentul a tergiversat şi apoi a respins opt astfel de cereri venite din partea ministrului Justiţiei, făcând-o prin vot secret şi cu invocarea unor motive care au depăşit competenţa Parlamentului şi au intrat în domeniul puterii judecătoreşti. „Acestea s-au referit fie la arestarea preventivă a unor parlamentari, fie la urmărirea unor parlamentari membri ai Guvernului sau foşti membri ai Guvernului. „Considerăm că prin aceste decizii şi modul în care au fost luate s-au încălcat principii fundamentale ale statului, printre care cel al egalităţii în faţa legii şi cel al separaţiei puterilor în stat, şi, în plus, s-a creat un grav prejudiciu de iamgine Parlamentului”, explică Monica Macovei.

Aceasta este de părere că votul asupra cererilor de reţinere, arestare sau percheziţie a unui parlamentar, sau de urmărire penală a unui parlamentar ministru ori fost ministru trebuie să fie electronic şi deschis, în şedinţe publice, atât în cadrul Comisiei jusridice, cât şi în plenul Camerei din care face parte, „pentru ca fiecare să răspundă în faţa electoratului pentru cum a votat”.

Trei parlamentari de Timiş sunt „pentru”

Printre semnatarii Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art. 24 din Legea nr. 96/2006, prividn statutul deputaţilor şi al senatorilor, şi a Legii 115/1999, privind responsabilitatea ministerială, se regăsesc doar trei parlamentari de Timiş: senatorul PDL Vasile Blaga şi deputaţii Cornel Sămărtinean (PDL) şi Horia Cristian (PNL).

Termenul de depunere a proiectului a expirat

Reprezentanţii Asociaţiei M10 spun că preşedintele Klaus Johannis şi liderii partidelor politice au declarat, după consultările de miercuri, 28 ianuarie, că “toate partidele şi-au exprimat disponibilitatea de a susţine simplificarea procedurilor pentru cererile de încuviinţare a reţinerii, arestării sau percheziţiei parlamentarilor pentru a permite justiţiei să-şi facă treaba”. Dar, avertizează, dacă aceste declaraţii nu sunt urmate de adoptarea acestui proiect de lege, rămân „declaraţii mincinoase”.

Potrivit calendarului aprobat de Birourile permanente, în 3 februarie a expirat termenul până la care Comisiile Juridice şi Comisia pentru Statutul deputaţilor şi senatorilor trebuiau să depună raportul pentru acest proiect de lege, ceea ce ar fi însemnat adoptarea proiectului Monicăi Macovei. Lucru pe care nu l-au făcut.

Proiectul de lege scris de Monica Macovei a fost depus în iunie 2014 în Parlament şi modifică şi completează Legea nr. 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi Legea nr. 115/1999, privind responsabilitatea ministerială, în cazul parlamentarilor miniştrilor şi foşti membri ai Guvernului.

Deputat membru al Comisiei Juridice: „Aşa-zisa imunitate care, vorba lui Caragiale, este sublimă, dar în realitate există doar pentru vot şi pentru declaraţiile politice”

Sorin StrageaL-am întrebat, miercuri, pe deputatul PSD de Timiş Sorin Stragea, secretar al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, dacă raportul pentru acest proiect de lege a fost depus, conform calendarului convenit.

Acesta spune că nu s-a întocmit încă un raport al Comisiilor juridice reunite. “Există acest proiect, el a fost înregistrat, parcă, la sfârşitul anului trecut. În 2 decembrie a ajuns la cele două Comisii juridice. Va fi o şedinţă comună a celor două Comisii şi apoi se va vota în plenul reunit, aceasta este procedura. Însă nu s-a discutat încă, abia luni a fost reluată activitatea Parlamentului, după vacanţă”.

Sorin Stragea afirmă că proiectul urmează să se dezbată, în cel mai scurt timp posibil şi dă asigurări că nu a fost respins, afirmând chiar că „cel mai probabil, raportul celor două comisii pe marginea acestei propuneri va fi favorabil”.

Deputatul PSD susţine că, „în principiu”, toţi parlamentarii sunt de acord cu această simplificare a ridicării imunităţii. Şi spune că parlamentarii au făcut, în ultimele zile, dovada faptului că nu se opun simplificării procedurii de ridicare a imunităţii, producând, deja, în cazul solicitării legate de deputatul PMP Elena Udrea, proba că se acţionează în spiritul solicitărilor din acest proiect de lege: „În cazul colegei noastre (Elena Udrea – n.r.) solicitarea de ridicare a imunităţii a fost depusă luni, iar astăzi (miercuri – n.r.) s-a dat deja aviz favorabil”.

Sorin Stragea declară că se face prea mult caz de această „aşa-zisă imunitate care, vorba lui Caragiale, este sublimă, dar în realitate există doar pentru vot şi pentru declaraţiile politice. Considerăm, însă, că este normal ca fiecare să răspundă pentru faptele sale”. În ceea ce priveşte, însă, arestarea sau percheziţia unui parlamentar, Sorin Stragea apreciază că e normal să fie făcută doar cu avizul Camerei din care parlamentarul vizat face parte. „Nu se doreşte exonerarea de răspunderea penală. Dar nu poţi ridica de pe stradă un parlamentar, ca pe un borfaş, şi nici să faci telejustiţie, subliniază deputatul PSD. 

 

OANA DIMA

LIGIA HUŢU

Print Friendly, PDF & Email