Mobilizare civică pentru menținerea circulație regulate pe linia ferată Oravița-Anina

Sură foto: Facebook Calea ferată Oraviţa-Anina

Bănățenii sunt chemați la o acțiune care să împiedice închiderea circulației regulate pe ruta Oravița-Anina, cea mai veche line ferată din România, anunţă Radio Timişoara.

 

Sub motto-ul „Uniți reușim”, mai multe ONG-uri, cărora li s-au alăturat şi persoane fizice, organizează o acțiune menită să tragă un semnal de alarmă asupra importanței acestei linii de cale ferată.

Astfel, duminică, 8 decembrie, la ora 9, din incinta Universității „Eftimie Murgu”, din Reşiţa, se va pleca, cu autocarul, spre Oravița, de unde, cu trenul vechi din 1936, călătoria va continua spre Anina. „Pe tren vom cânta colinde, încercăm să creăm o atmosferă de iarnă, de sărbătoare. La Anina, pe peronul gării, avem bucuria de a avea alături noi corul de la Poliția de Frontieră. E momentul să acționăm. Noi vrem să oprim nebunia aceasta. Dacă trenul nu va mai circula, va fi invadată toată calea ferată de bucurieni și, mai rău, va fi furată”, spune, la Radio Timişoara, inițiatoarea evenimentului, Liliana Gherle.

Ioan Fofiu, de la CFR Călători, declară, pentru acelaşi post, că la nivelul companiei de căi ferate s-a decis că acest tren să mai circule doar pentru grupuri şi pe bază de comandă prealabilă: „Începând cu 15 decembrie 2019, odată cu intrarea în vigoare a noii ediții a Mersului trenurilor, pe ruta Oravița-Anina vor circula trei perechi trenuri, la solicitarea grupurilor de turiști, într-o anumită zi și pe reperele orare proiectate. Grupurile de turiști pot face solicitarea de transport cu maximum 90 de zile și cel puțin 15 zile înainte cu achitarea contravalorii călătoriei anticipat. Grupurile turistice interesate pot face programări prin sucursala Regionalei de Transport Feroviar de Călători Timișoara, la numărul de telefon 0372.561.660 sau fax 0372.561.602 de luni până joi de la ora 8:00 la ora 16:00 și vineri între orele 8 și 14, mai puțin sărbători legale sau la stații și agenții de voiaj ale CFR Călători.

Organizatorii evenimentului anunță că un bilet pentru cei care vor să participe la eveniment este 50 de lei, cost care include şi prețul biletului cu trenul.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro