Mitropolia Banatului face donații de alimente și apă pentru spitale și instituții socio-medicale

Foto: Mitropolia Banatului

În contextul pandemiei de coronavirus, Fundația Filantropia Timișoara a Mitropoliei Banatului a oferit sprijin pentru unor instituțiilor socio-medicale, care, în toată această perioadă, au avut un regim special în ceea ce privește hrana și asistența celor aflați în suferință.

 

Foto: Mitropolia Banatului

Ajutorul, acordat la la inițiativa ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, a constat în cinci tone de produse alimentare (ulei, zahăr, făină, orez și făină de mălai), care au fost distribuite următoarelor instituții: Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Jebel, Direcția de Asistență Socială a Primăriei Timișoara, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, Fundația „Rudolf Walter”, Penitenciarul din Timișoara, Serviciul de Ajutor Social Maltez, Federația Caritas a Diocezei Timișoara. Toate aceste instituții au cantină și servicii de cazare, acordând permanent servicii sociale persoanelor aflate în situație de criză din punct de vedere social, economic şi medical.

În prima zi a lunii mai, Părintele Mitropolit Ioan împreună cu monahiile de la Centrul eparhial au distribuit trei tone de apă îmbuteliată Spitalului Județean de Urgență, Maternității „Bega” și Maternității „Odobescu”, din Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email