Mitingul aerian de la Timişoara, urmărit de 15.000 de timişoreni

Motoare turate, lupinguri amețitoare, flăcări și fum, avioane ce au ținut spectatorii cu răsuflarea tăiată, acestea au fost ingredientele ediției de anul acesta a spectacolului aviatic Timișoara Air Show.

 

Aproximativ 15.000 de persoane au venit sâmbătă seara, la Aeroportul Timișoara să asiste la cel mai mare eveniment aviatic din vestul țării, Timişoara Air Show, ajuns la cea de a cincea ediţie.

Aproape 40 de aeronave au încântat publicul larg: aeronave militare ale Forțelor Aeriene Române, aeronave ultra ușoare ale Formației Asalt și ale Aeroclubului României – The Pellicans, un avion biplan al Skybolt of Romania, parașutiștii de la Blue Wings, avioanele tricolore ale Șoimilor României, cei șase letoni de la Baltic Bees și aeronavele Iacărilor Acrobați care au încheiat spectacolul, trecând prin foc și fum.

Spectacolul a fost condimentat și cu prezența motocicliștilor de la Timișoara Bikers și chiar cu decolarea și aterizarea aeronavelor comerciale, Tarom, Wizz Air și Lufthansa, iar la final, cu un concert de muzică rock.

A fost cel mai complex miting aerian de până acum, cu cele mai multe formații participante și cu cei mai mulți spectatori prezenți. A cincea ediție a Timișoara Air Show a fost cu adevărat una aniversară. Vremea a ținut cu noi, organizatorii, recompensând toate eforturile noastre cu un apus de soare incredibil”, declară directorul aeroportului, Daniel Idolu. Acesta le transmite mulţumiri tuturor spectatorilor, care au venit într-un număr atât de mare, partenerilor AIT în organizarea acestui eveniment şi piloților.

Timișoara Air Show a avut sprijinul Consiliului Județean Timiș, al Asociației Patronale a Aeroporturilor din România, Primăriei Ghiroda, Ministerului Apărării Naționale și al altor instituții publice și societăți comerciale.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro