Ministrul Transporturilor a explicat motivul schimbării directorului Aeroportului Internațional Timișoara

Noul director al Aeroportului Internațional Timișoara este, de ieri, generalul Dorel Grădinaru, fostul șef al Inspectoratului General de Aviație. Prezent la Timișoara, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a explicat cum s-a ajuns la schimbarea managementului de la aeroport, condus până recent de Dan Idolu.

 

Au existat mai multe sesizări pe care eu le-am primit la Ministerul Transporturilor, sesizări în baza cărora am dispus realizarea unui contro din partea Corpului de Control al ministrului. Raportul Corpului de Control a indicat nerespectarea legislației în vigoare în ceea ce privește selectarea administratorilor aeroportului din Timișoara. În consecință, Adunarea Generală a Acționarilor a procedat la revocarea celor patru membri ai Consiliului de Administrație, iar în etapa a doua, membrii Consiliului de Administrație, în înțelepciunea lor, au decis să numească un nou director general în persoana unui om cu o experiență vastă în ceea ce privește managementul în aviație”, a declarat, potrivit Radio Timișoara, ministrul Lucian Bode.

Ministrul Transporturilor a declarat că, la fel ca toate aeroporturile din țară, Aeroportul Timișoara a fost afectat puternic de criza Covid, scăzându-i veniturile cu peste 90 la sută, dar a menționat că se lucrează la o schemă de ajutor de stat prin care aerporturile afectate de pandemie să fie ajutate.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro