Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, vrea să deschidă în mai Centrul de Mari Arşi Timişoara

România este deficitară în momentul de faţă la numărul de paturi destinate marilor arşi, a admis, la Timişoara, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, anunţând că vrea să grăbească deschiderea Centrului de Mari Arşi de la Timişoara, pentru luna mai.

 

Am discutat cu managerul spitalului (Spitalul Judeţean Timişoara – n.r.) şi cu şeful Secţiei de chirurgie plastică şi am convenit ca atunci când se va face livrarea acestor aparate (aparatura de la Ministerul Sănătăţii, pentru care licitaţia a fost deja finalizată – n.r.), spitalul să contribuie cu ceea ce lipseşte, chestiuni minore, pe care le are (scaune, pense – n.r.), astfel încât în luna mai să putem aproba o linie de gardă pentru marii arşi şi să dăm drumul centrului, aşa cum trebuie”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, potrivit Agerpres.

Aceasta a explicat că partea de dotare a Centrului de Mari Arşi, cu infrastructura finanţată de Consiliul Judeţean Timiş, se face prin Banca Mondială, programul fiind implementat începând cu 2012. În anul 2018 au fost făcute primele licitaţii pentru aparatura medicală.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că o comisie de specialitate formată din medici a stabilit necesarul de dotare pentru un centru de mari arşi, până acum fiind parcurse deja două licitaţii, prima pentru 34 de echipamente livrate deja, ofertele celei de-a doua licitaţii fiind deschise pe 17 decembrie.

Ministrul Sorina Pintea anunţă că, până la finele lunii ianuarie, vor fi evaluate aceste oferte, estimând că în februarie va fi semnat contractul de livrare, termenul de livrare fiind de maximum trei luni de la semnarea contractului.

“Această a doua licitaţie cuprinde marea majoritate a echipamentelor pentru mari arşi. În opinia mea, când s-a făcut necesarul pentru Centrul de Mari Arşi (pentru o a treia licitaţie – n.r.) s-a trecut absolut tot, inclusiv scaune, pense, lucruri pe care Spitalul (Judeţean Timişoara – n.r.) deja le are şi din punctul meu de vedere nu cred că mai este necesar să mai aşteptăm finalul celei de-a treia licitaţii pentru şi să nu dăm drumul Centrului de Mari Arşi”, a mai spus Sorina Pintea.

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Marius Craina, afirmă că la Centrul de Mari Arşi sunt cinci paturi special dotate, iar din punct de vedere al infrastructurii, acesta este cel mai modern din România.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro