Ministrul Agriculturii, la Timişoara: „Procesarea cărnii nu este pusă în pericol de cazurile de Covid-19 din abatoare”

Foto: Ministerul Agriculturii

Aflat azi în vizită la Timişoara, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, afirmă că procesarea cărnii nu este pusă în pericol de cazurile de Covid-19 din abatoare. La Smithfiled Timişoara au fost confirmate până acum 136 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus.

 

„Vom evalua, vom vedea exact. După știința mea, cei de la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară care se ocupă de acest aspect m-au informat că capacitatea de abatorizare pe care noi o avem, dar care nu este utilizată, este mult mai mare decât numărul de animale pe care noi le sacrificăm. Doar că aceste abatoare sunt dispuse nu foarte uniform la nivel național. Această capacitate de abatorizare ar fi de trei ori mai mare decât numărul de animale pe care le noi le sacrificăm în mod curent. Cu siguranță, vor identifica cei de la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară, care se ocupă de siguranța alimentară, vor găsi soluții de de backup și mă vor informa și pe mine”, a declarat, potrivit Radio Timişoara, ministrul Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii s-a aflat azi al Timişora, la invitaţia Universităţii de Ştiinţe Agricole a Banatului care, în parteneriat cu Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, a organizat o reuniune la nivel înalt, în cadrul căreia au fost prezentate și dezbătute viziunea și programele de dezvoltare strategică a agriculturii în Planul de Relansare Economică a României.

În cadrul reuniunii au fost prezentate rezultatele Studiului privind necesitatea reabilitării, modernizării și extinderii amenajărilor hidroameliorative din Sud-Vestul României, proiect realizat de Clubul Fermierilor Români împreună cu USAMVB, care a stat la baza includerii programului național de desecare și drenaj în Planul de Relansare Economică a României. Studiul s-a derulat în perioada octombrie 2019- martie 2020 și a fost realizat de echipa de specialiști din cadrul USAMVB, sub coordonarea prof. univ. dr. Paul Pîrşan. Prin realizarea acestui studiu, spun cei care l-au realizat, autorităților române le sunt prezentate argumentele știintifice pentru identificarea și alocarea de fonduri din surse europene pentru extinderea la nivel național a programului de reabilitare a sistemului de desecare și drenaj: „Reabilitarea sistemului de desecare la nivel național va conduce la creșterea capacității de producție a terenurilor agricole și va sprijini productivitatea fermelor, în contextul în care schimbările climatice afectează tot mai mult culturile și potențialul productiv al agriculturii.”

Tot azi, minitrul Adrian Oros a vizitat trei ferme din vestul ţării: Popagra / Agro Baden Banat, Forest And Biomass Romania şi Banat Agri Group.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro