Ministerul Culturii suspendă, de azi, apariţiile a nouă publicaţii culturale

Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Culturii, unul dintre redactorii „Vieţii Româneşti”, spune că lucrurile acestea se întâmplă deşi legea de finanţare a publicaţiilor culturale e funcţională

Florin Toma Foto EvzÎntr-o scrisoare deschisă adresată ministrului Culturii, scriitorul Florin Toma, unul dintre redactorii „Vieţii Româneşti”, a cărei apariţie e suspendată de azi, îi transmite ministrului Culturii: „Am trecut peste toate, dar peste faptul că – fără să v-o cer eu personal – v-aţi implicat grosolan în gospodărirea sărăciei mele, obstinaţia dvs. părându-mi a fi sinonimă, iertaţi-mă! cu băgarea mâinii în buzunarul în care îmi ţin bruma de câştig, ei bine, peste această insolenţă administrativă, oricâtă bunăvoinţă sau oricâtă admiraţie pentru raţionalism aş avea, vă declar sus şi tare că nu pot să trec…”

 

Din lipsă de finanţare, tăiată de Ministerul Culturii, şi aflându-se, deci, în incapacitate de plată, Uniunea Scriitorilor din România, alături de celelalte membre ale Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori, suspendă, începând de azi, pe două sau trei luni, apariţiile tuturor revistelor pe care le editează, nouă la număr. În plus, angajatul niciuneia dintre aceste reviste nu va mai primi salariu.

Lucrurile acestea se întâmplă deşi legea de finanţare a publicaţiilor culturale, 136/20015, prin care se stabilesc termenii subvenţionării de către stat a publicaţiilor culturale, este funcţională.

Unul dintre redactorii revistei „Viaţa Românească”, scriitorul Florin Toma, îi adresează, în nume personal, ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, o scrisoare deschisă prin care îi solicită acestuia să dea drumul finanţării: „În numele meu personal, ca angajat la o revistă a USR, acum fără salariu câteva luni (la care se adaugă şi decembrie, care nu s-a plătit, întrucât am «ieşit» din lege şi aşteptam aplicarea ei în noul an!), am scris o scrisoare deschisă, adresată ministrului Vlad Alexandrescu.

Redăm mai jos textul integral al scrisorii deschise:

 

Vlad Alexandrescu Foto Ziua de Constanta„Domnule ministru al Culturii, domnule Vlad Alexandrescu

(fiindcă nădăjduiesc că sunteţi diferiţi!),

Sunt scriitorul Florin Toma, absolvent (promoţia 1979) al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti şi, din 2010, redactor la revista «Viaţa Românească», editată de Uniunea Scriitorilor.

Domnule Alexandrescu (era să scriu Grigore, defect profesional, scuze!…), vă rog eu frumos, vă implor, vă conjur şi, dacă nu se poate, vă ajut, să parcurgeţi în întregime această misivă. Ca să-mi ascultaţi păsul. Poate că e un păs mic pentru dvs., dar, în realitate, e un salt uriaş pentru cultură.

Mai întâi, atrag respectuos atenţia că vorbesc în nume personal, fiindcă eu personal mi-am încasat, de câte ori s-a putut, salariul lunar ce mi se cuvenea. Şi tot eu personal am semnat cărţile pe care le-am scris, din 1986 încoace sau articolele apărute lună de lună în revista «Viaţa Românească».

Nu vă supăraţi, vă deranjez pentru Legea 136/2015, care – ştiu, vă provoacă dureri de cap – stabileşte termenii subvenţionării de către Guvern a publicaţiilor culturale, susţinute de ANUC (Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori), dând astfel apariţiilor acestor «produse culturale» – după ani şi ani de ezitări, sincope şi nesiguranţă, datorate în primul rând finanţării sinusoidale(!) – o mult aşteptată coerenţă şi o legitimă predictibilitate.

Aţi fost informat, cred, la preluarea mandatului, că prevederile acestei legi au intrat în aplicare încă din toamna anului trecut – cu succes aş zice – asigurând astfel apariţiile la timp ale tuturor publicaţiilor, inclusiv cea a revistei «Viaţa Românească», unde îmi desfăşor activitatea ca redactor. De aceea, oricărei persoane, indiferent de gradul ei de comprehensibilitate sau de dibăcie a minţii, îi este foarte greu de imaginat brusca «gripare» a mecanismului aplicării acestei legi, odată cu venirea dvs. la cârma Ministerului Culturii, în noiembrie 2015.

Însă eu personal admit, chiar conciliant, că poate aveţi nevoie de o perioadă de graţie (care, iată, s-a întins pe aproape trei luni, dat fiind că Guvernul din care faceţi parte este unul tehnocrat şi misiunea lui este, aşa cum sublinia, la instalare, primul demnitar al acestui Executiv, «tranzitorie»!), pentru a încheia şirul de numiri de subordonaţi şi colaboratori din aparatul ierarhic şi de lucru al ministerului. Această exigenţă a – scuzaţi-mi impertinenţa stilistică – eficientizării vremelniciei s-ar fi putut să vă fi îndepărtat duşmănos de esenţa şi nuanţele acestei legi buclucaşe (pentru că ea dezvoltă nenumărate complicaţii publice, inclusiv la nivel parlamentar!)

Îngăduiţi-mi să ocolesc cu sfială şi cu un pic de ruşine clipa de admiraţie nestăvilită pe care am trăit-o expansiv la auzul numirii dvs. în această funcţie de merit şi de responsabilitate (habemus magistrum!), de care sunt convins că mult mai faimosul dvs. unchi – unul dintre idolii mei în ce priveşte «idealul clasic» – ar fi fost justificat de mândru.

Trec, apoi, cu delicateţe şi peste tribulaţiile – fireşti pentru un dascăl de talia dvs., distins autor de tratate şi studii, precum şi, nu puţin lucru, fost ambasador în Marele Ducat de Luxemburg – deci, înţeleg şi frământările prin care aţi trecut, în urma întâlnirilor avute cu membrii ANUC, de o lună încoace. Însă regretabil este doar că ele au lăsat în sufletul dvs. – îmi imaginez – nu urme indelebile (vorbeaţi, totuşi, cu liderii principalelor bresle de artişti ai ţării!), nu discreţia socotinţei, nu admiraţia aparte pentru rânduială, nu modestia copleşitoare a exemplarităţii, de care vorbea Tudor Vianu în «Idealul clasic al Omului»”. Ci aburul prea iute nemeritat al trufiei intolerante, ce permite acreditarea impresiei – am bănuiala că, totuşi, conced: falsă – a resentimentului nu numai faţă de anumiţi oameni de cultură, ci chiar faţă de cultura însăşi. Ceea ce mă face să apreciez această eventualitate ca fiind cel puţin bizară, dacă nu îngrijorătoare!

Peste toate aceste «răutăţi şi mici scandale», cum vi se par pesemne, trec cu mărinimie. Trec – cu aceeaşi înţelegere şi neştirbită generozitate – şi peste poate precara dvs. excelenţă în domeniul managementului unui minister, precum cel al Culturii (care nu este nici colocviu, nici ambasadă!). Şi mai trec, tot cu îngăduinţă, şi peste probabil anxietăţile dvs. care – în faţa unei realităţi crude, aceea de a vă fi răpit libertatea din faţa studenţilor sau cvasi-duhovniceasca pace a bibliotecii şi de a vă fi relegat între constrângerile obsecvioase şi afanisite ale unui banal funcţionar de stat, fie el şi aşezat în regim de urgentă salvare a patriei – vă vor fi schimbat, fatalmente, temperamentul spiritual. Veţi fi părăsit cartezianismul şi vă veţi fi lăsat sedus, cine ştie, de inepuizabilele noastre năravuri fanariotizante. 

Din lipsă de finanţare şi aflându-se în incapacitate de plată, Uniunea Scriitorilor din România, alături de celelalte membre ale ANUC, s-a văzut nevoită să suspende pe două sau trei luni apariţiile tuturor revistelor pe care le editează. Din rândul lor face parte şi «Viaţa Românească», fondată, nu ştiu dacă ştiţi, în 1906 şi care şi-a suspendat apariţiile doar la vreme de război. Altminteri, niciodată. Nici măcar în timpul regimului comunist.

Aşadar, urmare a «tenacităţii» tehnocrate a Ministerului care veghează asupra sănătăţii culturii naţionale, cele 9 (nouă) reviste ale USR nu numai că nu vor apărea pe durata a trei luni, dar, totodată, nici măcar un angajat al redacţiilor acestora nu va mai primi salariu.

 

Domnule ministru al Culturii, domnule Vlad Alexandrescu

(fiindcă nădăjduiesc că sunteţi diferiţi!),

Am trecut peste toate, dar peste faptul că – fără să v-o cer eu personal – v-aţi implicat grosolan în gospodărirea sărăciei mele, obstinaţia dvs. părându-mi a fi sinonimă, iertaţi-mă! cu băgarea mâinii în buzunarul în care îmi ţin bruma de câştig, ei bine, peste această insolenţă administrativă, oricâtă bunăvoinţă sau oricâtă admiraţie pentru raţionalism aş avea, vă declar sus şi tare că nu pot să trec…

Nu vă atingeţi de lacrima mea! E o chestie de existenţă. Şi, pe aici, nu se trece!

 

Domnule ministru al Culturii, domnule Vlad Alexandrescu

(fiindcă nădăjduiesc că sunteţi diferiţi!),

În final, pentru a vă demonstra buna credinţă, că nu e totul pierdut şi că mai există o şansă de «devenire  întru fiinţă»(!), permiteţi-mi să vă reamintesc, tocmai dvs. – nu doar ca excelent co-organizator al remarcabilelor Colocvii Internaţionale René Descartes (Bucureşti-Tescani, 1996), dar şi ca admirator şi exeget al «Teoriei materiei şi spiritului în sec. XVII», deci, permiteţi-mi să vă resuscitez în memoria dvs. prodigioasă un blând citat din «Discours sur la méthode» (1637). Acolo, sărbătoritul dvs. din 1996 (căruia i-aţi aniversat atunci 400 de ani de la ivire!) consideră magistral că «la diversité de nos opinions ne vient pas de ce que les uns sont plus raisonnables que les autres, mais seulement de ce que nous conduisons nos pensées par diverses voies, et ne considérons pas les mêmes choses».

Da, are dreptate «Cartezianul», dar trebuie să fiţi de acord – tot raţional – că diversitatea părerilor nu trebuie neapărat transformată într-un sâcâitor raport de opoziţie ireductibilă. Slavă Domnului, aţi întâlnit, cred, cu experienţa dvs., destule cazuri de divergenţe cooperante sau de contradicţii aglutinate armonios. Aşa cum, de altfel, ştiţi şi dvs. că viaţa însăşi e o succesiune de încatenări în care oximoronul străluceşte voios.

 

Cu respect atent şi cu afecţiune prudentă,

Florin Toma”

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis