Mihai Tudose, la Timişoara, despre Enel: „În loc să se ocupe de ceea ce trebuie, a început o activitate de PR foarte activă”

Premierul Mihai Tudose a felicitat, azi, toate autoritățile care au acționat pentru înlăturarea urmărilor furtunii de duminică, din Timișoara și din județ, dar a criticat, în continuare, Enel-ul, care „a început o activitate de PR foarte activă”, însă „lasă un sfert de țară fără curent”.

 

Felicit toate autoritățile din Comitetul pentru Situații de Urgență Timiș. (…). De asemenea, am speranțe că se va încheia și activitatea Enel, care, mai nou, în loc să se ocupe de ceea ce ar trebui să facă, a început o activitate de PR foarte activă. Sunt buni și frumoși pe net, ar trebui să fie la fel și la partea de factură pe care ne-o încasează și ar trebui să se materializeze și în servicii de calitate și în timp real. Dacă legea va permite, se va schimba acest lucru, asta înseamnă niște termene de intervenție mai scurte și nu să stăm după buna voință a unei companii care lasă un sfert de țară fără curent”, a declarat, citat de Agerpres, premierul Mihai Tudose.

Prim-ministrul a punctat că există o problemă și cu ANR, care „parcă doarme în ultima perioadă sau a intrat în hibernare la venirea iernii”.

Mihai Tudose s-a întâlnit azi, la Prefectura Timiș, cu structurile județene implicate în înlăturarea efectelor furtunii de duminică, care i-au prezentat lista cu solicitările pentru reparații, prioritare fiind școlile și spitalele.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis