Mihai Şora, la protest din Timişoara faţă de măsurile luate în domeniul justiţiei

Zeci de persoane au protestat sâmbătă seara în Piaţa Victoriei din Timişoara, faţă de măsurile luate în domeniul justiţiei şi solicitând demisia Guvernului. Printre ei s-a aflat şi filosoful Mihai Şora.

 

Protestatarii adunaţi în Piaţa Victoriei, din Timişoara, au acuzat puterea că vrea să-şi subordoneze justiţia şi au scandat mesaje precum „În democraţie, hoţii stau la puşcărie” şi „Aţi reuşit, ne-aţi unit”, după care au format un lanţ uman, înconjurând de mai multe ori platoul din faţa Operei.

La protest a participat şi filosoful Mihai Şora, în vârstă de 102 ani. „O justiţie care nu e independentă nu e justiţie. Justiţia trebuie să fie deasupra celor pe care-i judecă, intangibilă, pentru ca să se poată păstra ca justiţie, altfel e o fantomă. De justiţia cu majuscule lor le e frică, ar vrea o justiţie mititică de tot, care să le fie la îndemână şi să stea în poziţia de drepţi la ordinele lor. În fond, ei nu sunt inconştienţi, ştiu foarte bine ce fac şi ce au făcut şi ştiu de ce le e frică. Această putere de a rezista există în fiecare dintre noi dacă suntem împreună. Împreună e un cuvânt fundamental, e un cuvânt care face ca oamenii să fie solidari, să aibă o singură ţintă cu toţii, să nu meargă în direcţii diferite, e singurul fel în care pot să-şi răpună duşmanul. Duşmanul e viclean, nu stă drept în faţă cu pieptul sus, se strecoară, ia aparenţe umile până când pune mâna pe tine şi odată ce te-a înhăţat, lucrurile sunt terminate”, a spus Mihai Şora. Acesta şi-a exprimat susţinerea faţă de fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro