Migranți din țări orientale, prinși încercând să treacă ilegal în România

Șapte cetățeni din Libia, Siria și Pakistan au fost opriți, la frontiera cu Serbia, când încercau să intre ilegal în România.

 

Potrivit Inspectoratului Poliției de Frontieră Timișoara, în ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Oravița au depistat în zona localităților de frontieră Grădinari și Mercina, şapte cetățeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul țării.

Conduşi la sediul Poliției de Frontieră Oravița, pentru cercetări, s-a stabilit că patru dintre ei sunt cetățeni pakistanezi, doi sirieni, iar un altul este libanez, toți bărbați, având vârste cuprinse între 18 și 53 de ani. Ei au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România cu intenția de a ajunge în țări din vestul Europei.

Poliţia de Frontieră îi cercetează pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat şi va anunța autoritățile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentelor și punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro