Medic Virgil Musta: „Am ajuns aici din cauza ratei scăzute de vaccinare și a renunțării la respectarea unor măsuri minime de protecție”

Sursă foto: Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara

Medicul Virgil Musta atrage atenţia că numărul pacienţilor infectaţi cu Sars-Cov2 care ajung la spital cu forme severe de boală este din ce în ce mai mare în ultimele zile și deja depășeşte capacitatea unităţilor sanitare. Acesta atrage atenţia asupra importanţei vaccinării şi, în caz de simptomatologie care indică boala, asupra importanţei prezentării cât mai rapide la medic.

 

Ceea ce poate să urmeze ne va afecta deja pe toți (personal, pe membri ai familiei, pe prieteni sau cunoștințe), dacă nu contribuim fiecare dintre noi, în perioada imediat urmatoare, la scăderea rate de transmitere a virusului, astfel încât să diminuăm cât mai mult numărul celor care se infectează și automat şi numărul celor care ajung să necesite spitalizare”, declară dr. Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara.

Din cauza contagiozității mari a tulpinei Delta, explică el, creșterea numărului de noi cazuri este mult mai rapidă acum față de celalalte trei valuri pandemice, astfel că, în decurs de mai puţin de o lună de zile, secțiile de terapie intensivă și secțiile Covid din spitale s-au umplut.

Virgil Musta afirmă că, din observațiile de până acum ale medicilor, persoanele vaccinate fac foarte rar forme severe sau critice de boală, care să necesite internare în secțiile de terapie intensivă, persoanele nevaccinate făcând mult mai frecvent forme severe de boală. La ora actuală, în Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, la terapie intensivă sunt internați numai pacienți nevaccinați, iar pe secţiile Covid, 95% sunt pacienți nevaccinați, dar toţi au forme severe de boală, care necesită oxigen cu debit mare.

Din cauza ritmului mult mai mare de infectare decât în celelalte valuri pandemice și a formelor mai grave de boală, pacienții nu pot fi externaţi atât de repede pe cât vin alte noi cazuri. „Acum, Secțiile de Boli Infecțioase care internează cazurile covid-19 sunt pline și lucrăm la capacitate maximă. Tocmai s-a deschis încă o secție de 34 de paturi în Clinica de Pneumologie, pentru forme severe de preterapie, dar și acestea se vor ocupa în circa două zile, iar alte posibilități de extindere nu avem”, declară Virgil Musta.

Celelalte spitale suport sunt și ele aproape pline, mai spune el, iar unele dintre acestea nu au posibilitatea să interneze forme severe, ci doar moderate, deoarece nu au capacitatea de a administra oxigen cu debit mare.

Conform statisticilor internaționale, din țările cu rata mică de vaccinare (cum este şi România), se poate ajunge ca 10% din cazuri să evolueze sever și peste 3% să decedeaze, avertizează dr. Musta: „Aceasta înseamnă că la un număr zilnic de peste 7000 de cazuri la nivel naţional, putem avea zilnic un număr de 700 cazuri care pot evolua sever și care ar necesita internare în secții specializate. Dacă nu facem ceva concret, pe ritmul actual de creștere, evaluările specialiștilor epidemiologi arată că putem atinge destul de repede 15.000 de noi cazuri pe zi. Unde vor intra toți acei pacienți cu forme severe și critice. De fapt, la ritmul actual de cazuri noi si de cazuri grave, niciun sistem de sănătate din lume nu va putea face față. Oricât încercăm să mai creștem numărul de paturi, se vor epuiza și acestea foarte repede.”

Motivele pentru care s-a ajuns aici, adaugă acesta, sunt rata scăzută de vaccinare și renunțarea la respectarea unor măsuri minime de protecție din partea multora: „Faptul că avem încă mult prea puține persoane protejate (prin vaccin sau boală și vaccin), în special în rândul bătrânilor sau al persoanelor cu factori de risc, suprapus cu renunțarea la aproape orice măsură de protecție peste vară (distanțare, mască, dezinfectare etc.) a reprezentat un teren mai mult decât favorabil pentru circulația foarte rapidă a variantei Delta la noi, cu un număr din ce în ce mai mare de cazuri. Poate vor spune unii că ei nu pățesc nimic, deoarece ei au trecut prin boală. Trebuie să le spun că nu sunt foarte bine protejati și că am avut forme severe la pacienți trecuți prin boală, chiar dacă nivelul de anticorpi era încă bun.”

Din datele de până acum, explică dr. Musta, cei mai protejați s-au dovedit a fi pacienții trecuți prin boală și vaccinați și cei netrecuți prin boală, dar vaccinați cu schemă completă, aceştia foarte rar făcând forme severe de boală și având un risc foarte mic de deces, dar nu înseamnă că persoanele vaccinate sau trecute prin boală nu mai pot contacta din nou virusul sau că nu pot transmite virusul: „Dacă au în preajmă persoane nevaccinate (familie, prieteni, colegi de serviciu etc) cărora le transmit boala, pentru acestea riscul poate fi major. Aşadar, inclusiv persoanele trecute prin boală și/sau vaccinate trebuie să respecte măsurile de protecție (distanțare, mască) pentru a diminua circulația virusului și transmiterea lui, în special către cei nevaccinați. Este evident și încă o dovadă de responsabilitate și solidaritate.”

În situația în care deja ne aflăm acum, cel mai important lucru care poate ajuta la modul concret, spune Virgil Musta, este să încetinim cât mai repede și cât mai mult circulația și transmiterea virusului în comunitate, ceea ce presupune câteva acțiuni la nivel personal, mai ales pentru următoarele 30 de zile, de care trebuie să ţinem seamă fiecare dintre noi, nevaccinați, vaccinați sau trecuți prin boală :

  1. evitarea întâlnirilor care nu sunt neapărat necesare şi a locurilor aglomerate de interior sau de exterior;
  2. purtarea măştii în toate locurile închise (care trebuie aeriste frecvent), cât și în cele deschise mai aglomerate și păstrarea unei distanțe ce cca 2 metri față de alte persoane;
  3. spălatul mâinilor și dezinfectarea suprafețelor  la care au avut acces și alte persoane;
  4. evitarea ieşirii în comunitate în cazul existenţei unor simptome de covid, testarea, iar dacă testul este pozitiv pentru covid-19, contactarea imediată a medicului de familie;
  5. vaccinarea, „cea mai puternică armă pe care deja o avem la dispoziție, chiar dacă obținerea imunității după vaccinare începe să se formeze dupa 14 zile de la prima doză și devine protectoare după 1-2 săptămâni de la a doua doză”.

Dr. Musta subliniază că recunoașterea cât se poate de rapidă a simptomatologiei care poate sugera covidul este foarte importantă: „Vă readuc aminte simptomele uneori banale, ca la o simplă răceală, care ar trebui să vă ridice semne de Întrebare și să vă testați: durere în gât la înghițire, dureri de cap, de mușchi, de torace, febră sau subfebrilități, oboseală, tuse seacă, scaune diareice, vărsături.”

Boala, adaugă medicul, evoluează în două faze: în prima saptămână cu semne ușoare, perioadă în care virusul se multiplică și se declanșează mecanismele imune. La cca. 50 % dintre persoanele infectate, boala se oprește în această fază, dar la ceilați 50% trece în faza inflamatorie, în care se declanșează mecanisme patologice ce afectează plămânii și apoi poate evolua spre formele moderate, severe sau critice.

„Dacă simptomatologia persistă peste şapte zile sau dacă, începând cu a şaptea zi de la apariţia primelor semne (nu de la testare) apar simptome noi ca febră mare, dureri mai mari de gât, cap, torace, tuse intensă, stare de oboseală marcată, atunci nu aşteptaţi până când nu mai puteți respira, ci trebuie să mergeţi să fiţi evaluați, într-un serviciu medical de specialitate și, în funcție de aceasta, să extindeţi tratamentul. Nu aşteptaţi ca saturația de oxigen să scadă sub 93%!  Prezentarea tardivă la un centru medical este cel mai important factor ce duce la mortalitate în această boală. Nu aşteptați ca boala să evolueze până la forma severă!”, avertizează mnedicul Virgil Musta.

Print Friendly, PDF & Email