Marș pentru aer curat, la Timișoara

O acțiune simbolică intitulată Marșul pentru aer curat, desfășurată sub sloganul „Aerul poluat poate ucide”, a fost organizată azi și la Timișoara, concomitent cu acțiuni similare din alte trei orașe din țară.

 

Marșul, organizat, la Timișoara, de Asociația Civic Tm, parte a Coaliției pentru aer curat, s-a desfășurat, de la ora 11, pe traseul Piața Sfântul Gheorghe – Bulevardul Revoluției 1989 – Prefectură.

Scopul acțiunii este acela de-a trage un semnal de alarmă asupra calității aerului din România, asupra efectelor nocive pentru sănătatea populației și asupra necesității de a dezvolta politici publice alternative pentru măsurarea și păstrarea calității aerului în România, explică organizatorii.

Sub sloganul „Aerul poluat ucide”, evenimentul își propune să tragă un semnal de alarmă asupra calității aerului din Romania, a efectelor nocive asupra sănătății populației, dar și asupra necesității de a dezvolta și implementa politici publice alternative pentru  masurarea si pastrarea  calității aerului din România.

Potrivit statisticilor, anual, în România, mor în medie 25.000 de persoane din cauza poluării. Aerul poluat afectează în special copiii și persoane vârstnice și reprezintă cauza principală a mii de decese premature.

Așa cum mulți dintre voi probabil știți deja, reprezentanții echipei USR Timiș au fost preocupați, încă de-acum doi ani și mai bine, de problemele ce țin de calitatea aerului din orașul nostru. Așa că susținerea noastră, a echipei USR Timiș, pentru astfel de proiecte civice, vine ca un fapt firesc”, transmit reprezentanții USR Timiș.

Marșul s-a desfășurat simultan în patru orașe: Iași, Timișoara, Brașov, București, fiind organizat de cinci ONG-uri partenere în cadrul proiectului „Politici publice alternative în domeniul calității aerului”: Breasla Constructorilor Ieșeni (beneficiar proiect), Asociația Eco-Natura Comunității Băicoi (București), Asociația Creștem România Împreună (Brașov), Asociația  Grupul de Inițiativă în promovarea Opiniei Publice –GIPRO (Timișoara) și Organizația Huțul-Eko Brodina (Suceava). Împreună, acestea și-au propus să schimbe modul în care societatea civilă se implică în formularea de politici publice alternative.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis