Marius Dugulescu trage un semnal de alarmă cu privire la reabilitarea școlilor din Timișoara

Marius Dugulescu PMP Timisoara Foto Arhiva personalaMajoritatea clădirilor în care funcționează instituţii de învăţământ din Timişoara sunt degradate, acuză de președintele Partidului Mișcarea Populară Timișoara, Marius Dugulescu. Acesta atrage atenţia că „intervențiile de cosmetizare care s-au făcut în mandatul actualului primar au fost mai mult de ochii lumii, realizându-se doar cârpeli și mici ingenizări”.

 

În Timișoara funcționează 31 licee, 16 școli gimnaziale, 14 gradinițe, şase școli pentru învățământ special, Palatul Copiilor și trei cluburi sportive, dar majoritatea clădirilor în care funcționează sunt degradate, spune președintele Partidului Mișcarea Populară Timișoara, Marius Dugulescu.

Aduc în discuție în primul rând, reabilitarea celor trei licee de prestigiu din Timișoara: Loga, Calderon și Lenau. Locuitorii Timișoarei și, în special, părinții și elevii care studiază la aceste unități nici nu au fost informați cu privire la probleme foarte mari care au apărut. Proiectele Primăriei, plătite din banii timișorenilor, sunt greșite. Au început reabilitările în 2014, suntem în 2016, iar lucrările sunt departe de a fi finalizate”, spune președintele PMP Timișoara, Marius Dugulescu, candidat la Primăria Timişoarei.

Problemele despre care vorbește  Marius Dugulescu au fost semnalate de-a lungul timpului și o parte a mass-media locală, dar nimeni nu s-a sesizat.

La Liceul „Nikolaus Lenau” spre exemplu, spune Marius Dugulescu, s-a scos licitatie doar 20% din reabilitarea clădirii, proiectanții “uitând” 80% din clădire. „Cum este posibil așa ceva? Mai grav este că primarul și specialiștii din Primărie nu au sesizat această sincopă, care înțeleg că nu este singura. Am aflat din presă că s-a greșit proiectarea ușilor de acces pe coridoare și în sălile de curs, proiectarea rețelei de alimentare cu energie electrică și chiar casa liftului. În plus, s-au pierdut și foarte mulți bani. Din informațiile pe care eu le am s-au făcut economii de peste 100. 000 de euro din modificarea soluțiilor tehnice”, mai spune Marius Dugulescu.

Preşedintele PMP Timișoara spune că nu înțelege de ce banii economisiți nu au fost reinvestiți în alte lucrări necesare sau în mobilierul sălilor de curs.

Acesta trage un semnal de alarmă și cu privire la sumele importante de bani care, în decembrie 2015, nu au mai fost decontate de structurile europene, pentru că lucrările nu s-au încadrat în termen. Prin urmare, plățile respective au fost făcute de la bugetul local. „În Timișoara, fiecare proiect creează o problemă. Fiecare proiect înseamnă sume importante din banii publici, aruncate pe fereastră. Noi avem soluții pentru rezolvarea acestor probleme. Într-un cadru legal și cu o echipă responsabilă, proiectele din Timișoara pot fi finalizate în termen, fără a face rabat de la calitate. Reabilitările școlilor sunt lucrări de complexitate medie, iar investițiile sunt suportabile de la bugetul local. În patru ani, aproape toate instituțiile de învâțământ pot fi reabilitate. Există însă nevoie de bună voință și seriozitate”, conchide președintele PMP Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email