Marian Voicu: „Luptele nu se mai dau pentru teritoriu, ci pentru mințile oamenilor, cu o miză uriașă pentru democrație”

Foto: Alex Cican

Ne aflăm în plină infodemie (termen dat pentru pandemia de dezinformări și știri false despre noul coronavirus și boala provocată de el). Mizele principale ale celor care orchestrează campanii de fake news şi aruncă în spaţiul public teorii ale conspiraţiei – cu Rusia în rol principal –, sunt divizarea societăţilor democratice şi subminarea Uniunii Europene şi a NATO.

Cum şi o parte consistentă a publicului din România a căzut în mreaja teoriilor conspiraţioniste, l-am invitat pe jurnalistul Marian Voicu – autor al volumului Matrioşka mincinoşilor: Fake news, manipulare, populism şi realizator al emisiunii Breaking Fake News! – la un dialog despre această invazie de fake news-uri, despre principalele narative propagate de Kremlin în lume, dar şi în România, despre elementele de noutate pe care le-a inserat în campaniile de dezinformare, despre momentele-cheie în care trolii ruși, presa pro-Kremlin din Rusia și România, „idioții utili” și unele trusturi de presă au avut o agendă comună, despre miza războiului informaţional declanşat de Kremlin. „Cu cât Occidentul crede mai puțin în democrație, cu atât Moscova este mai câștigată”, avertizează Marian Voicu.

 

„Narațiunile fake produse de Rusia s-au recalibrat, fără a ieși însă din tiparele deja existente”

CV Marian Voicu

 

Lucrează de peste 20 de ani în televiziune şi radio, ca moderator şi producător, în această perioadă realizând emisiunea Breaking Fake News!, pe TVR.

Timp de zece ani a realizat documentare pentru TVR despre comunităţile româneşti – de la istroromâni şi aromâni până la românii de peste Bug şi cei din Federaţia Rusă. Este primul jurnalist român care a filmat în Sudan, Uganda şi Siberia.

Între 2008 şi 2010 a realizat Interviurile Europa FM.

A fost manager de proiect la Radio România Chişinău, post lansat în 2011.

A primit Medalia de aur din partea Asociaţiei Corespondenţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite (New York, 2015) la categoria „Ricardo Ortega Memorial Prize for broadcast (TV & Radio) media”, pentru documentarul Exodul. O tragedie siriană, premiul pentru reportaj și documentar al Asociației Profesioniştilor de Televiziune din România de patru ori (Marele Premiu, ex aequo, în 1998), Premiul Clubului Romăn de Presă pentru talk-show (2006), Premiul Televest pentru curaj si conduită jurnalistică (2001), Premiul pentru Excelență în Jurnalism European pentru „calitatea intelectuală a emisiunilor de la Europa FM şi TVR Cultural”, acordat de Casa Europa / Uniunea Europeană (2008).

A fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2014).

Printre cele mai recente filme documentare se numără Torna, torna, fratre! Istoria aromânilor spusă de ei înşişi (2015), Tezaurul României de la Moscova: Inventarul unei istorii de o sută de ani (2013), Serbia după război: În căutarea adevărului (2009).

În 2016 a publicat la Editura Humanitas volumul Tezaurul României de la Moscova: Inventarul unei istorii de o sută de ani, iar în 2018, Matrioşka mincinoşilor: Fake news, manipulare, populism.

 

(Sursă CV: TVR)

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat oficial propaganda rusă, înteţită de la începutul pandemiei de coronavirus, când regimul de la Kremlin a îndreptat armele propagandistice spre NATO,  dar şi spre SUA, spre UE,  alimentând cu fake news şi media, şi reţele de socializare. Un semnal de alarmă similar l-a tras şeful diplomației UE, Înaltul Reprezentant Josep Borell. Care sunt, domnule Marian Voicu, principalele narative propagate de Kremlin în această etapă a războiului informaţional pe care l-a declanşat?

În timpul pandemiei, narațiunile fake produse de Rusia s-au recalibrat, fără a ieși însă din tiparele deja existente. Au fost declinate prin fake news și dezinformare, subordonându-se însă liniilor generale, existente deja. Câteva din narațiunile principale sunt că Uniunea Europeană este egoistă și și-a pierdut valorile morale care i-au stat la bază, întorcând spatele Italiei atunci când aceasta a avut nevoie de ajutor (ajutor pe care l-a primit însă de la Rusia, China și Cuba), că UE se va dezintegra în urma pandemiei și că nu va putea supraviețui în urma șocului politic și economic care va urma, că virusul a fost creat de americani în laboratoare secrete din țările vecine Rusiei și Chinei, în scopul folosirii sale ca armă biologică împotriva acestor țări, că vaccinul anti-Covid va duce la îmbogățirea guvernului mondial și la mancurtizarea omenirii, că OMS este în slujba ocultei mondiale și pandemia este un pretext pentru noi revoluții „colorate”, că rețelele 5G sunt sursa virusului și că odată cu virusul ni se vor implanta și nanocipuri care, odată activate prin aceste rețele, vom deveni sclavii ocultei, că virusul se răspândește pe criterii rasiale și de vârstă (Italia și Spania fiind țări țintă), că pandemia a ucis mai puțini oameni decât o gripă obișnuită, deci este o făcătură etc.

 

„Implicarea lui Bill Gates în pregătirea la nivel global pentru a face față unei epidemii similare celei declanșate de Ebola a fost un argument că «știa»”

Bill Gates ocupă un loc de frunte în acest Panteon al conspiraţiilor, cum l-aţi numit, fiind făcut responsabil de finanțarea fabricării noului coronavirus. Cum a ajuns acest magnat american în colimatorul propagandei anti-occidentale ca inamic public mondial?

Cineva trebuia să fie vinovat pentru nenorocirea mondială, cineva care ar fi putut profita de pe urma acestei „așa-zise” pandemii. Explicația că virusul a migrat de la animale la om nu a fost suficientă, oamenii de știință nu au știut să fie destul de elocvenţi. Așa a apărut Bill Gates în scenă, vinovatul perfect, exponentul capitalismului global, vârf de lance al Occidentului, părtaș al Protocoalelor Înțelepților Sionului și membru vizibil al ocultei mondiale. Gates era de mult unul din „vinovații” ocultei mondiale, teoriile conspirației care îl priveau fiind cultivate de Russia Today, de exemplu, dinainte pandemiei.

Implicarea sa în pregătirea la nivel global pentru a face față unei epidemii similare celei declanșate de Ebola a fost un argument că „știa”. Gates a investit peste un miliard de dolari prin fundația pe care o conduce pentru a găsi un vaccin și a pregăti logistic națiunile să facă față unui astfel de dezastru, avertizând încă din 2015 că o pandemie ar putea ucide peste 10 milioane de oameni la nivel global, probabilitatea că aceasta să aibă loc fiind mai mare decât un război nuclear, un cutremur devastator sau ciocnirea cu un meteorit uriaș. Acesta a fost sâmburele de adevăr în care conspiraţionistii și-au învelit minciunile, alimentând teoria conspirației, amplificată apoi puternic de rețelele pro-Kremlin după scenariul anti-Soros. Vinovat era astfel capitalismul egoist și hulpav occidental, care urma să decimeze populația prea numeroasă a planetei şi să ne transforme pe toți în sclavi prin implantarea de cipuri care urmau să fie activate prin rețelele 5G.

 

„Propaganda rusă speculează faliile existente în democrațiile occidentale, alimentând spațiul public cu fake news calibrate în consecință”

Care sunt fake news-urile cu care propaganda rusă operează, în această perioadă, în România? Spuneţi că sunt gândite naraţiuni care ţin cont de specificul, de actualitatea politică şi socială a fiecărui popor.

Propaganda rusă speculează faliile existente în democrațiile occidentale, momentele de inflexiune, tensiunile interne, alimentând spațiul public cu fake news calibrate în consecință. În România, momentele cheie în care trolii ruși, presa pro-Kremlin din Rusia și România, „idioții utili” și trusturile de presă care au avut o agenda comună din motive economice, și politice au acţionat au fost manifestațiile antiguvernamentale uriașe din 2017 și 2018, tragedia de la Colectiv, scrutinele electorale, referendumul pentru familia tradițională, dezbaterile privind Secţia de Investigaţii a Infracţiunilor din Justiţie, procesele lui Liviu Dragnea, dezbaterile din Parlamentul European privind dezinformarea rusă și sancțiunile aplicate Rusiei, politica externă a României, în special privind Republica Moldova și Ucraina, poziția României ca membru NATO etc.

Indiferent de context, campaniile de fake news s-au subordonat unor narațiuni fake majore, valabile în întreg spațiul european, declinate conform etosului fiecărui popor.

Pentru România, câteva din narațiunile centrale în acest context sunt că oligarhia mondială (al cărei exponent principal este Soros) finanțează revoluții colorate pentru a confisca puterea prin lovituri de stat, democrația populară fiind atacată de „statul paralel”; Uniunea Europeană se dezintegrează, statele naționale revoltându-se împotriva planurilor Bruxellul-ui de a le transforma în colonii și politicii sale anticreștine tot mai puternice; modelul democrației liberale occidentale este disfuncțional și perimat; fascismul își arată din nou colții în Europa, Rusia fiind singura care o poate salva, din nou; americanii vor un război cu Rusia, de aceea au început un război în Ucraina, așa cum au făcut și în Siria, Afganistan sau Libia; moldovenii sunt o națiune aparte de cea română, cu limbă și istorie proprii, făcând parte din așa-numită „Lume Rusă”, pe care revizioniștii români vor să o dezbine, așa cum au făcut ucrainenii în estul țării; Rusia are un trecut măreț, pe care Occidentul revizionist îl neagă prin fake news.

 

„Procentul românilor care cred în teorii ale conspiraţiei este, după știința mea, neegalat în vreun stat european”

Prind bine la publicul din România fel de fel de teorii conspiraţioniste. Un sondaj relativ recent realizat de o platformă media arăta că peste 50 la sută dintre românii intervievaţi cred că pandemia a fost creată artificial de către puterea ocultă mondială. Cum se explică „priza” pe care aceste teorii elucubrante o au la un număr atât de mare de oameni?

Asta este o întrebare la care caut și eu un răspuns. Procentul este uluitor și, după știința mea, este neegalat în vreun stat european. Un motiv l-ar putea constitui amplificarea incredibilă a fake-urilor în rețelele sociale, explicată de psihologi și sociologi prin conceptele de bulă-filtru, camere cu ecou sau teoria distorsiunii de confirmare, însoțite de comunicarea deficitară și gafele autorităților din timpul pandemiei. Un moment excepțional naște comportamente excepționale. Poate că singurul precedent în care s-a trecut de la frică individuală la panică globală într-un timp la fel de scurt a fost accidentul de la Cernobîl. Și atunci, și acum, lipsa informațiilor, ezitările oamenilor de știință și instrumentalizarea politică a dezastrului au dus la amplificarea panicii. Oamenii au fost nevoiți să umple golul lăsat de guverne în privința comunicării cu explicații proprii. Așa se nasc teoriile conspirației.

 

Totuşi, nu tot ce intră în zona asta a minciunilor, a falsurilor ţine de fake news. Pentru cei care nu au citit încă Matrioşka mincinoşilor, explicaţi, vă rog, ce informaţii intră în categoria fake news?

Distincția între false news și fake news, între misinformation și disinformation nu operează în limba română – ambele sunt traduse, în mod ambiguu, prin știri false. În opinia mea, false news este informația care nu corespunde faptelor, generată fără intenție sau cu intenție pentru a crește vânzările sau traficul web. Fake news implică o strategie, un buget și o ideologie, servește o narațiune, are un lexic propriu și e parte a unei campanii îndreptată împotriva unui individ sau unei comunități. Atunci când această campanie este îndreptată împotriva unui alt stat este vorba de război informațional. Când războiul convențional este însoțit de cel cibernetic/electronic și de cel informațional, vorbim de război hibrid – este cazul războiului dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei în Donbas.

 

„În epoca post-adevăr, importante nu mai sunt faptele ci emoția”

Spuneţi că lexicul dezinformării este vechi de 100 de ani, fiind populat, în majoritate de termeni rusești: maskirovka, spetpropaganda, dezinformatia, kompromat, sate Potemkin. Ce este nou în actualul context?

Rețelele sociale au schimbat totul. Pentru prima dată în 100 de ani, cei care sunt obiectul dezinformării propagă ei înșiși știrile fake și teoriile conspirației prin rețelele sociale, alături de adevărate armate de troli și boți. În epoca post-adevăr, importante nu mai sunt faptele ci emoția. Luptele nu se mai dau pentru teritoriu, ci pentru mințile oamenilor. Miza este uriașă pentru democrație, nu întâmplător, interferențele rusești majore au avut loc în scrutinele din Marea Britanie, Catalunia, Germania, Franța, Statele Unite, Ucraina, Republica Moldova sau România.

Cu cât Occidentul crede mai puțin în democrație, cu atât Moscova este mai câștigată. Dacă Rusia nu se poate întări, atunci poate încerca să slăbeasca Vestul; puterea, în fond, este relativă. Aceasta este cea mai importantă lecție a maskirovkăi.

 

„Euromaidanul, moment-cheie în care presa pro-Kremlin și trolii au început să amplifice știrile fake”

Când a declanşat Kremlinul războiul informaţional şi cu ce miză?

În plan intern, Kremlinul a fost preocupat de eventuale „revoluții colorate”, acuzând Occidentul că practică războiul hibrid prin „sponsorizarea” acestora. Acesta a fost pretextul pentru adoptarea unei noi strategii naționale de apărare, care să prevină revoltele populare în Rusia. În ajunul aniversării a 100 de ani de la Revoluția din Octombrie, Consiliul Rus de Securitate a comandat un studiu asupra revoluțiilor „colorate” pentru a preveni prin propagandă apariția „stereotipului revoluții romantice”, după cum declara Nikolai Patrușev, șeful Consiliului, în 2015. Revoluțiile „colorate”, spunea Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, „se transformă în revolte armate care sunt concepute în termeni militari, de la războiul informațional la forțele speciale”. Moscova se temea că cel mai vizibil exponent al Opoziției, Alexei Navalnîi, ar putea genera proteste masive în toată Rusia, așa cum o făcuse în 2011-2012. Frica de revoluții „colorate” a dus la crearea Gărzii Naționale, care este comandată direct de Putin. Structurile de forță ale Rusiei trebuiau să fie pregătite pentru a zdrobi un eventual Maidan rusesc.

În plan extern, pentru americani, epoca fake news a început odată cu alegerile prezidențiale din 2016, pentru europeni odată cu Brexitul, pentru ucraineni odată cu anexarea Crimeii. În opinia mea, campaniile de fake news au început să fie instrumentalizate politic extern de Federația Rusă după refuzul lui Ianukovici de a semna Acordul de Asociere al Ucrainei cu UE. Euromaidanul din noiembrie 2013 a fost momentul-cheie, în care presa rusă și ucraineană pro-Kremlin și trolii în rețelele sociale din est, Vkontakte și Odnoklassniki, au început să amplifice știrile fake. Apoi, Rusia a declanșat un adevărat război politic în estul Ucrainei, așa cum îl definea George F. Kennan, în 1948, care a pregătit războiul convențional, cibernetic și informațional, adică războiul hibrid, care au dus apoi la anexarea Crimeii și războiul din Donbas.

Operațiunile din Ucraina au lăsat impresia că Rusia folosea noi concepte ale conflictului armat. Elementul de noutate strategică și tactică nu erau tehnologiile avansate, ci dezinformarea, propagandă, fake news.

 

„Discernământul este vaccinul împotriva fake news și a dezinformării”

Cum se poate apăra populaţia în faţa acestor campanii agresive de dezinformare, mai ales cele dirijate oficial, de un stat? Adică, oamenii de bună-credinţă care chiar îi cad victime şi, distribuind fake news, îi fac jocul, nu cei care devin în mod conştient parte a propagandei.

Cred că, individual, cultivarea discernământului este singura șansă. Discernământul este vaccinul împotriva infodemiei, în special, și campaniilor de fake news și dezinformare, în general. Chiar dacă știm că alegem să credem știrile care ne produc emoție, fără să fim interesați de veridicitate, asta nu înseamnă că suntem condamnați să trăim într-un univers media fake. Rețeta individuală este banală: cu cât o știre este mai incredibilă și produce mai multă emoție, cu atât șansele că aceasta să fie fake sunt mai mari. Cu cât e mai gogonată, cu atât e mai mult e posibil să fie fabricată. Cu cât sursa știrii este mai ilizibilă, cu atât trebuie să fim mai circumspecți.

 

„În România, stații de televiziune naționale se transformă în vehicule monstruoase ale dezinformării”

Dar la nivel instituţional cum s-ar putea lupta cu rezultate eficiente şi pe termen lung împotriva fake-news?

Statul și comunitățile nu pot rămâne nepăsătoare. Eventualele măsuri nu pot afecta libertatea de exprimare, desigur, însă atunci când audiovizualul este poluat de fake news și dezinformare, ar trebui ca CNA-ul să vegheze la respectarea legii. România se află într-o situație specială în care stații de televiziune cu acoperire națională se transformă în vehicule monstruoase ale dezinformării, situație care nu este întâlnită în niciun alt stat membru UE, la o astfel de scară. În privința internetului, Marea Britanie este pe punctul de a avea o lege care să reglementeze rețelele sociale în privința fake news, a discursului instigator la ură, propagandei etc. Ar fi, după știința mea, primul stat european care ar lua o astfel de măsură. La fel de binevenită ar fi și alfabetizarea media, care are loc deja în Franța, Cehia, Finlanda etc.; elevii învață la școală cum să se informeze, protejându-se de fake-uri.

 

Interviu publicat şi în Puterea a Cincea.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS