Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, a declarat marți, la Timișoara, că dacă Sorin Grindeanu va depune o contestație privind excluderea sa din partid, aceasta va fi analizată în forurile statutare corespunzătoare, dar nu poate anticipa rezultatul. Dar spune că excluderea acestuia din partid a fost o decizie bună.
“Înțeleg că nu este înregistrată nicio contestație. La Timișoara am aflat de potențialitatea depunerii unei astfel de contestații din partea domnului Grindeanu (…). Dacă se va depune o astfel de contestație, ea urmează să fie analizată în forurile corespunzătoare, conform Statutului PSD. Nu pot să mă pronunț și nu pot anticipa ce fel de soluție se va da”, a afirmat Marian Neacșu, citat de Agerpres.
Secretarul general al PSD a avut marți o întâlnire cu Biroul Permanent Județean al PSD Timiș, la finalul căreia a declarat că toți primarii prezenți și-au exprimat simpatia față de Sorin Grindeanu, dar au înțeles că se supun disciplinei de partid: “Primarii care au fost prezenți la ședință au înțeles că aparțin unei structuri politice, unui partid, iar partidul se supune unor reguli. Fiecare dintre ei și-a afirmat simpatia pentru Sorin Grindeanu, e de înțeles, a fost președintele organizației, dar în același timp au înțeles că, în conformitate cu disciplina de partid, toți ne supunem unor decizii luate de forurile statutare ale partidului, inclusiv domnul Grindeanu. Până în prezent, decizia CEx este cea cunoscută, este operantă iar în măsura în care va exista o contestație, vom vedea care va fi rezultatul ei”.
Marian Neacşu a mai spus că în urma discuțiilor avute cu membrii Biroului Permanent Județean al PSD Timiș, lucrurile foarte bune trebuie să continue, pentru ca rezultatele și așteptările oamenilor de aici să fie îndreptățite în continuare, iar cei care au votat PSD să se poată regăsi și în politicile pe care acest partid le promovează la nivel județean și național.
“Au avut luări de poziție aproape toți cei prezenți, i-am ascultat cu mare atenție, pozițiile lor au fost și constructive și foarte corecte. Nu am venit de la București nici cu gândul de a impune pe cineva care să vină președinte la organizație, nici pentru a exclude pe cineva din organizație. Am venit să mă asigur că la Timișoara lucrurile continuă la fel de bine cum au fost și până acum. Voi prezenta la București poziția celor de aici și voi încerca să fiu emisarul acestui punct de vedere prin care la nivelul Organizației Județene a PSD Timiș să rămânem exact în situația prezentă, cu președintele interimar Călin Dobra (președintele CJ Timiș), care să se ocupe de problemele curente ale organizației, BPJ să rămână în aceași formulă și lucrativ, dar evident că decizia finală va aparține unui for național, fie unui Birou Permanent Național, fie unui Comitet Executiv”, a explicat secretarul general al PSD, Marian Neacșu.
În privința lui Petru Andea, desemnat, zilele trecute, să coordoneze interimar filiala Timiş a PSD, Marian Neacşu spune că cel mai mare inconvenient pentru ca acesta să poată conduce interimatul filialei este faptul că fiind secretar general în Ministerul Educației, ar fi “un președinte de duminică”. “Or, noi nu ne dorim așa ceva la Timișoara”, a precizat el.
Răspunzând unei întrebări a presei, Marian Neacşu a afirmat că excluderea lui Sorin Grindeanu din PSD a fost o decizie bună.
Petru Andea, secretar de stat de la Educație, fusese desemnat, la începutul acestei săptămâni, coordonator al activității filialei PSD Timiș până la alegerea noului președinte, după ce Sorin Grindeanu a fost exclus de Comitetul Executiv al partidului. Petru Andea urma să conducă filiala alături de Dorel Căprar, președintele PSD Arad.
Ultimele comentarii