Două documentare despre Regina Maria şi Regele Mihai, proiectate la Timişoara

Două documentare istorice, Maria – Inima României, versiunea originală a regizorului, și Războiul Regelui, vor fi proiectate consecutiv la Timişoara.

 

Proiecţia celor două filme va avea loc luni, 2 decembrie, de la ora 18, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș. Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile, pe baza rezervărilor făcute în avans la adresa http://bit.ly/2Kmr6zv .

 

 

Proiecţia celor două filme are loc în cadrul evenimentului 100 de ani de film românesc, organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș.

Maria – Inima României este povestea rolului politic şi a interesantei vieți private a Reginei Maria a României. Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prinţul Moştenitor al României în 1893. Vom vedea cum a condus ţara în timpul ororilor Primului Război Mondial, până la victoria de la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919. Filmul nu evită aspectele mai puţin strălucitoare ale vieţii Reginei.

Războiul Regelui este ultima din marile poveşti nespuse ale celui de-al Doilea Război Mondial, dezvăluită de ultimul şef de stat din acele vremuri, rămas în viaţă, Majestatea Sa Regele Mihai I al României.  „Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale şi am avut un prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută.” Povestea deciziei unui Rege care, într-un punct critic în al Doilea Război Mondial, a renunţat la sprijinul acordat Germaniei, a îndreptat România spre Aliaţi şi a grăbit sfârşitul războiului cu aproape şase luni. Este o poveste a intrigilor de palat şi o poveste a decepţiilor. De la Palatul Buckingham spre Bucureşti, de la Moscova spre Washington, semnale diplomatice pierdute, spioni aristocratici, şantaj sub ameninţarea pistolului. Şi curajul unui tânăr Rege care a îndrăznit.

 

 

Evenimentul, anunţă organizatorii, îi oferă publicului şansa de a afla şi informații din culisele producției, realizată în nouă țări și cu suportul a 14 Arhive Naționale, întrebând direct producătorii prezenți la acest eveniment.

Proiecțiile fac parte din turneul național al filmelor documentare Maria – Inima României și Războiul Regelui, un eveniment itinerant lansat de producătorul executiv John M. Florescu & Chainsaw Film Production. Turneul ajunge în mai multe orașe din România, pe parcursul a șase luni.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis