Maria Grapini i-a scris președintelui CE în scandalul indemnizaţiilor, provocat de Austria

Europarlamentarul Maria Grapini a transmis azi o scrisoare oficială președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în privința deciziei Austriei de a indexa alocațiile pentru copii în funcție de costul vieții din statul membru în care aceștia își au reședința. 

 

Maria Grapini îi reamintește liderului Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că cetățenii UE plătesc impozite și contribuții la sistemele naționale de protecție socială în același mod ca resortisanții naționali, ceea ce, din punct de vedere legal, înseamnă că au dreptul la aceleași prestații.

Europarlamentarul român invocă, în scrisoarea transmisă lui Jean-Claude Juncker, și răspunsurile primite până în prezent din partea Comisiei Europene, în care scrie că regulamentele Uniunii Europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială stabilesc norme comune pentru plata prestațiilor familiale pentru lucrătorii angajați în alt stat membru, astfel că lucrătorii mobili au dreptul la aceleași alocații pentru copii ca lucrătorii locali, indiferent de locul de reședință al copiilor!

Europarlamentarul umanist a transmis, de la Bruxelles, că speră ca demersul să-i fie susținut de România și în Consiliu, „cum este etic, moral, legal dar mai ales patriotic”.

Parlamentul austriac a adoptat legea privind indexarea alocaţiilor pentru copiii din străinătate ai cetăţenilor UE care lucrează în Austria. Astfel, pentru cele mai multe state, inclusiv România, această măsură înseamnă o reducere a sumelor plătite, prin ajustarea la nivelul de trai din ţările comunitare unde trăiesc aceşti copii. Măsura a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.07

Print Friendly, PDF & Email