Primăria Municipiului Timișoara susține și promovează o campanie inedită de adopţie a câinilor fără stăpân aflaţi în adăpostul Danyflor, intitulată Marea transformare.
Danyflor, concesionarul serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân, alături de asociația de protecție a animalelor Animal Care Team, de Marco Pet și Rapid Pets Spa, organizează și finanțează o campanie de schimbare a imaginii a cel puțin 40 de căței din adăpostul public.
Câinii vor fi spălați şi frezați într-un salon mobil, fiind apoi fotografiați în vederea promovării adopției. Marea transformare, cum este denumită campania, se va desfășura între 23 şi 25 septembrie, după următorul program:
În 23 şi 24 septembrie, între orele 10-16 vor avea loc toaletarea câinilor, fotografirea lor şi implicarea lor într-o acâiune de socializare cu posibilii viitori proprietari, în cadrul unui târg de adopții care va fi organizat la adăpostul public Danyflor, pe DN59, la Km12+200, în comuna Șag
În 25 septembrie, între orele 10-14 va fi organizată o paradă a cățeilor deveniți vedete, în scuarul betonat din Parcul Alpinet, lângă terasa Flora..
Ultimele comentarii