Maraton cinematografic, la Timişoara, sub egida Très Court

La Timișoara va avea loc mâine un maraton cinematografic în cadrul Festivalului Internațional de Foarte Scurt Metraj Très Court.

 

Inclus în cadrul Sezonului România-Franța 2019, Festivalul Internațional de Foarte Scurt Metraj Très Court, născut la Paris și difuzat simultan în 22 de țări, aduce în premieră anul acesta pentru publicul român o secțiune de 20 de foarte scurt metraje franceze, pe lângă selecțiile deja consecrate, anunţă Institutul Francez din Timişoara.

Competiția internațională este un caleidoscop al creației cinematografice mondiale : 40 de filme care concurează pentru a obține un loc în palmaresul decis de juriu, prezidat anul aceasta de regizorul francez Michel Hazanavicius.

Foarte variată, această selecție reflectă realitatea noastră imediată, temerile și speranțele noastre, fie că e vorba de starea planetei, de relații amoroase, de locuri de muncă sau de situația politică, informează Teodora Achim, responsabilă de Comunicare şi Marketing la Institutul Francez din Timişoara.

Selecția franceză, o noutate în România anul acesta, mai spune ea, prezintă o serie de regizori francezi și garantează preocupări și senzații franțuzești. Competiția românească prezintă filme de maximum patru minute realizate în România de amatori sau de tineri profesioniști. Într-o oră, sunt prezentate 20 de filme foarte scurte, 20 de porți către universuri magice, luminoase și sensibile.

Maratonul de filme de la Timişoara are loc marţi, 11 iunie, la Ambasada , cu începere de la ora 16, când are loc Selecţia familială, continuând apoi, de la ora 17, cu Selecţia franceză, ora 18 – Competiţia românească şi ora 19 – Competiţia internaţională.

“4 minute este durata strictă pe care o au la dispoziție regizorii filmelor din Festivalul Internațional Très Court pentru a vă arăta poveștile lor. În doar 4 minute, ei trebuie să dea tot ce au mai bun, să facă fiecare secundă să conteze! Rezultatul este o avalanșă de povești concise care vă vor purta într-o multitudine de universuri, de stiluri și de forme, o multitudine de ferestre către lume așa cum este ea sau așa cum ar putea fi”, adaugă Teodora Achim.

Festivalul Très Court este oglinda unei generații care vrea informații, experiențe și divertisment, totul pe repede înainte. O sete care poate fi satisfăcută de cele peste 100 de filme foarte scurte din festival. Avantajul foarte scurt metrajului este că presupune multă încântare și puțin risc din partea spectatorilor, spun  organizatorii. Un astfel de festival este o ocazie unică de a părăsi cărările bătute ale preferințelor dumneavoastră cinematografice și de a vă aventura pentru maximum patru minute în stiluri diverse, de la dramă la comedie și film romantic, de la documentar la animație, de la blockbustere la filme independente realizate cu telefonul mobil.

Festival  este organizat de Asociația Tout en Très Court Paris și de Institutul francez din România, cu susținerea Orange și a Organizației Internaționale a Francofoniei.

Print Friendly, PDF & Email