MApN sprijină cercetările din blocul de pe strada Mioriţei, din Timișoara

Foto: Constantin Duma

O echipă mobilă a Ministerului Apărării Naționale se află la Timișoara pentru a acorda sprijin autorităților locale în vederea confirmării prezenței unor substanțe chimice toxice industriale în cazul incidentului de la sfârșitul săptămânii trecute.

 

Trei specialiști, membri ai unei echipe de prelevare și identificare a agenților chimici, bacteriologici și radiologici din cadrul Centrului de Cercetare Ștințifică pentru Apărare CBRN și Ecologie din MApN, acționează, cu echipamente performante, pentru detecția fosforului remanent din diverși compuși organici și anorganici din blocul de pe strada Mioriţei nr. 8, precum și pentru verificarea operațiunilor de decontaminare desfășurate până în prezent, anunţă MApN.

Rezultatele măsurătorilor vor fi transmise autorităților competente, în vederea finalizării anchetei.

Intervenția echipei MApN la Timișoara s-a făcut în urma solicitării transmise ministrului Apărării Naționale de inspectorul general al Poliției Române.

Print Friendly, PDF & Email