Mandate de executare a închisorii, puse în aplicare cu mascaţii, la Saravale

Trei bărbaţi din Saravale, pe al căror nume existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au ajuns după gratii, după o descindere a Poliţiei la domiciliile acestora.

DPIR_1217 mascatiPoliţişti de la Serviciul de In­vestigaţii Criminale, însoţiţi de “mascaţi “de la Serviciul de Ac­ţiuni Speciale, au descins zilele trecute la Saravale, unde au pus în aplicare mandatele de execu­tare a pedepsei cu închi­soarea pentru trei localnici, acuzaţi de tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri.

Conflictul în care au fost angrenaţi aceştia a avut loc în urmă cu mai bine de doi ani, în noaptea de 14 spre 15 august 2011, când cei trei bărbaţi se aflau la un botez în Saravale. Cum erau băuţi, între ei şi un alt localnic a izbucnit o ceartă. Vic­tima lor, un bărbat în vârstă de 28 de ani, a fost bătută crunt şi înjunghiată de mai multe ori.

Tribunalul Timiş i-a con­damnat pe cei trei – C. Ionuţ, de 24 de ani, R. Florin, de 31 de ani şi V. Valentin, de 39 de ani, toţi din Saravale – la nouă ani şi şase luni, nouă ani şi trei luni, respectiv şapte ani şi nouă luni de închisoare, pentru tentativă de omor calificat şi pentru ultraj contra bunelor moravuri. În plus, C. Ionuţ a fost acuzat şi de port ilegal de armă albă. Cupă descinderea poliţiştilor, cei trei bărbaţi au fost duşi iniţal în arestul Poliţiei Timiş, fiind ulte­rior transferaţi în penitenciar.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis