Managerul Spitalului Athena, din Timişoara, şi şefa de laborator, reţinuţi pentru trafic de ovule

Athena-Hospital-Timisoara1Managerul Spitalului privat Athena, din Timişoara, şi şefa de laborator, ambii cetăţeni greci, au fost reţinuţi, în noaptea de joi spre vineri, de procurorii DIICOT din Timişoara, în dosarul privind traficul de ovule.

 

Potrivit procurorilor DIICOT Timişoara, după aproximativ 12 ore de audieri, în noaptea de joi spre vineri, pe numele managerului Spitalului privat Athena, din Timişoara, Konstantinos Giatras, şi al şefei de laborator, Pappa Cherachlea, au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, pentru trafic de ovule, anunţă Mediafax. Cei doi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Celelalte patru persoane audiate în acest caz, trei medici şi o asistentă, vor fi cercetate în libertate.

Şase persoane – managerul Spitalului Athena, şefa de laborator, trei medici şi o asistentă –, au fost duse, joi după-amiază, la audieri la sediul DIICOT Timişoara, în dosarul privind traficul de ovule în care au avut loc percheziţii la unitatea medicală.

Procurorul-şef al DIICOT Timişoara, Mircea Andreş, declara că audierile decurg anevoios, deoarece managerul Spitalului şi şefa de laborator nu vorbesc limba română, ei fiind cetăţeni greci.

Procurori DIICOT şi poliţişti au făcut, în dimineaţa de 29 mai, percheziţii la Spitalul Athena, având susăiciuni că managerul spitalului, şefa de laborator şi un medic specialist în fertilizare sunt implicaţi în trafic de ovule. Cei trei sunt suspectaţi că ar fi plătit unor studente câte 300 de euro pentru prelevare de ovule de la acestea, pentru cupluri din străinătate care nu puteau avea copii. Aceste cupluri, la rândul lor, plăteau pentru fertilizarea in vitro câte 4.000 de euro. În acest dosar se fac verificări şi în cazul a 12 mame purtătoare, care au acceptat să fie inseminate cu ovulele fecundate.

În octombrie anul trecut, Spitalul Athena a fost implicat într-un alt scandal. Procurorii Parchetului Judecătoriei Timişoara şi poliţiştii au făcut atunci percheziţii, existând suspiciuni că spitalul ar fi făcut internări fictive şi ar fi trecut în evidenţe tratamente medicale care nu au fost făcute, încasând apoi bani de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Spitalul Athena a fost inaugurat în anul 2010, în urma unor investiţii de peste 12 milioane de euro, şi este unul dintre cele mai mari centre medicale private din ţară. În cadrul spitalului funcţionează şi o clinică de obstetrică şi ginecologie.

Potrivit site-ului unităţii medicale, spitalul are o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi şi poate asigura anual 4.000 de intervenţii chirurgicale şi 5.000 de naşteri. Capacitatea de spitalizare este de 128 de paturi.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro