Managementul pacientului politraumatizat în spitalele din România, dezbătut la Timişoara

Politrauma, adică afectarea a celor puţin două organe, dintre care unul cu risc vital, este principala cauză de mortalitate în rândul persoanelor sub 45 de ani, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Accidentele rutiere sunt cauza numărul unu de politraumatisme.

PolitraumaO conferinţă pe tema politraumei va fi organizată la Timişoara, în perioa­da 25 – 26 octombrie. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Chirurgie de Urgenţă şi Traumatologie şi Fundaţia Amfiteatru, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farma­cie “Victor Babeş”, din Timişoara. Conferinţa este coordonată de prof. dr. Mircea Beuran, preşedintele S.R.­C.U.T., de la U.M.F. “Carol Davila” Bucu­reşti, care este coordonatorul naţional, şi prof. dr. Doru Vâlceanu, de la U.M.F. “Victor Babeş” Timişoara, şef al Clinicii III Chirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, care este coordonator regional.

Întâlnirea urmăreşte să ajute la sta­bilirea unor protocoale de comunicare între medicii de diverse specialităţi care fac parte din echipa de politrau­mă, precum şi între unităţile medicale din regiunea Timişoara, implicate în tratamentul pacientului politraumatizat.

Aceasta este cea de a patra mani­fes­tare din seria dedicată politraumei, după două evenimente organizate la nivel naţional, în 2012, la Târgu  Mureş şi la Bucureşti, şi după conferinţa regională de la Iaşi, din martie anul acesta. Manifestările urmăresc să găsească soluţii pentru a permite îngri­jirea optimă a pacientului politrauma­tizat şi în spital, după preluarea lui din Unitatea de Primire Urgenţe. O reuşită a evenimentelor organizate pe această temă a fost măsura luată de Guvern şi de Ministerul Sănătăţii de a înfiinţa Programul Naţional de finanţare a cazurilor critice, coordonat de prof. dr. Dorel Săndesc, preşedintele Societă­ţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă. Programul oferă spitalelor resurse suplimentare pentru a-şi recu­pera banii cheltuiţi pentru cazurile complexe.

Print Friendly, PDF & Email