După foarte multe dezbateri şi promisiuni legate de îmbunătăţirea legislaţiei în acest domeniu, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat recent că proiectul privind malpraxisul este finalizat şi că, prin adoptarea acestuia, pacientul va beneficia de proceduri simplificate şi de garanţia că, atunci când se va dovedi actul de malpraxis, va fi despăgubit.

“Modificarea schimbării”

Conform ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, este pentru a treia oară când proiectul de modificare a Legii sănătăţii (Legea nr. 95/ 2006), la Titlul XV, referitor la malpraxis, este pus în dezbatere publică, după ce i-au mai fost aduse unele modificări. Minis­trul a spus că noutăţile aduse de proiec­tul de act normativ vizează în egală măsură pacientul, dar şi medicul. Po­trivit lui Eugen Nicolăescu, pacientul va beneficia de proceduri simplificate, costuri reduse şi garanţia că atunci când se va dovedi actul de malpraxis va fi despăgubit de către asiguratori: “Pa­cientul va primi din partea spitalului toate documentele medicale privind cazul reclamat şi nu va mai fi nevoit să aştepte ani de zile decizia instanţelor de judecată. În proiectul de lege este prevăzut ca, în termen de 6 luni, pro­cesul de evaluare a cazului să fie finalizat”.

Principala modificare este institui­rea obligatorie a unei proceduri care să aducă pe primul plan soluţionarea amia­bilă a litigiului, prin negociere directă între asigurat, asigurator şi pacient. Astfel, se mizează mult pe această me­todă care este practicată în toată Eu­ropa, unde 97% din cazurile de malpra­xis se rezolvă pe cale amiabilă şi doar 3% ajung în instanţă. Dacă pacientul este nemulţumit de această soluţie, noua formă a legii nu îi blochează în niciun fel accesul la instanţă. Însă se elimină conflictul între medic şi pa­cient, cazul fiind intermediat exclusiv de societăţile de asigurare.

De asemenea, noua lege le oferă medicilor o protecţie reală din partea asiguratorilor în cazurile de malpraxis, ei fiind asiguraţi atât pentru daune materiale cât şi morale.

În proiect a fost introdusă şi clauza de anterioritate, astfel încât medicul să fie asigurat pentru incidente petrecute cu pana la trei ani inaintea încheierii contractului de asigurare.

Conform datelor Colegiului Medi­cilor din România (C.M.R.), în ultimii zece ani în care personalul medical s-a asigurat pentru apariţia posibilelor cazuri de malpraxis, s-au acordat doar cinci despăgubiri, prin care s-au acope­rit strict daunele materiale, şi nu cele morale. Astfel, deşi instanţa acordă şi daune morale, până acum aceste dau­ne nu erau plătite de societăţile de asi­gurare. Niciunul dintre aceste cazuri nu au legătură cu Timişul.

Noile prevederi legislative, aflate în dezbatere publică, stabilesc, potrivit C.M.R., cu mai multă exactitate care este responsabilitatea fiecărei instituţii în ceea ce priveşte gestionarea cazuri­lor de malpraxis, fie că e vorba despre spitale, despre Colegiul Medicilor, Ministerul Sănătăţii sau societăţi de asigurare, responsabilizarea în cazuri de acest gen fiind considerată a fi una confuză în acest moment.

Oficial, niciun caz de malpraxis confirmat în Timiş, în ultimii doi ani

Deşi nu s-ar putea spune că siste­mul medical timişean este unul perfect, fără greşeală, este destul de dificilă “oficializarea” unui caz recunoscut de malpraxis. O dovadă în acest sens este faptul că în ultimii ani în judeţ nu s-a înregistrat, oficial, niciun caz confir­mat ca atare de malpraxis. Deşi există sesizări, demersurile oficiale sunt foarte puţine. “Nu am avut în ultimul an sesizări oficiale legate de malpraxis care să se confirme. Sigur, reclamaţii au mai existat, unele fiind legate mai degrabă de o lipsă de comunicare între medicul curant şi pacient. Însă în cazul sesizărilor oficiale, se cere opinia scrisă a unor experţi, care sunt în măsură să analizeze şi să se pronunţe în cunoştinţă de cauză cu privire la cazul de malpraxis sesizat. În Timiş nu am avut recent cazuri de malpraxis confirmate în urma expertizelor”, spune dr. Lazăr Fulger, preşedintele Colegiului Medicilor – Filiala Timiş.

Probarea unui act de malpraxis este dificilă. Prin lege.

Deşi a simplificat procedura în astfel de situaţii, noul proiect de lege nu a adus în discuţie tocmai problema cea mai spinoasă legată de malpraxis: dificultatea cu care victimele sau familiile acestora îl pot dovedi. Cadrul legal aflat actual este foarte restrictiv pentru victimă, care e în acest fel des­curajată să continue lupta pentru obţinerea drepturilor sale de despă­gubire.

Demersul pacientului într-o re­cla­maţie de malpraxis porneşte cu o petiţie a reclamantului adresată Co­misiei de Malpraxis, prin care acesta cere o anchetă. Membrii Comisiei solicită apoi documentele necesare de la spitale şi medicii implicaţi în caz, adunând datele pentru anchetă, iar în caz de nevoie, reclamatul este anun­ţat că trebuie să adauge la dosar expertiza unor specialişti sau a mai multora, expertize ale căror costuri trebuie să le suporte.

Astfel, victima sau familia aces­teia este obligată de multe ori să plă­tească expertizarea doveditoare ne­cesară instrumentării cazului res­pectiv de malpraxis, expertizare care poate avea costuri de ordinul miilor de euro – sume care nu sunt la înde­mâna majorităţii pacienţilor ajunşi în situaţii de acest gen.

În plus, expertizarea se face de către anumiţi specialişti de rang înalt, care sunt destul de puţini, chiar la nivelul unor judeţe mari. Din lista judeţeană a experţilor, Comisia de monitorizare şi competenţă profe­sională pentru cazurile de malpraxis desemnează un grup de experţi sau un expert, în funcţie de complexitatea cazului, însărcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului. Dar, de regulă, există un singur expert într-o anumită specialitate, care poate fi chiar exper­tul reclamat. Se poate ajunge astfel la situaţia în care să nu poată fi de­semnat niciun expert pentru întoc­mirea raportului asupra cazului.

Teoretic, se poate sări peste pro­cedura adresării Comisiei Judeţene de Malpraxis în cazuri de acest gen. Pa­cienţii se pot adresa direct instanţei. Însă în acest caz şansele sunt destul de mici să aibă câştig de cauză. Câştiga­rea cauzei este, de regulă, condiţio­nată de avizul Comisiei de Malpraxis, acesta fiind practic un cerc vicios. Din păcate, aceste probleme, care viciază în prezent sistemul despăgu­birilor de malpraxis nu sunt rezolvate prin noile modificări legislative.

Totuşi, se estimează că noile prevederi sunt de natură să elimine nemuţumirile care există şi în ceea ce priveşte actualul sistem de asigurări de malpraxis, care e considerat şi de medici din Timiş că e făcut în aşa fel încât mai degrabă să nu poată fi utilizat, nici de medicul asigurat, nici de pacientul beneficiar al despăgu­birii. Conform unor medici de la Spi­talul Judeţean Timişoara, care au preferat să-şi păstreze anonimatul, în momentul de faţă există un război între unele firme mari de asigurări pentru a-şi adjudeca o parte cât mai consistentă de asigurări de malpraxis, care sunt considerate un segment de afaceri extrem de profitabil pentru asigurători, tocmai pentru că situaţiile în care chiar se plătesc despăgubiri, în baza sumelor cotizate de cadrele medicale sunt foarte rare.

“Nu ştiu dacă au existat probleme legate de îndeplinirea obligaţiilor asumate de către asigurator, tocmai pentru că, în Timiş, nu s-a ajuns în această fază, din cauză cu au lipsit în ultima perioadă cazurile de malpraxis confirmate”, precizează medicul Lazăr Fulger.

Un cincinal de judecată fără rezultat

Unul dintre puţinele cazuri de malpraxis de pe plan local care ajuns în faza de tranşare în instanţă s-a ju­decat mai bine de cinci ani. Recla­man­ta era o femeie din Timişoara, care s-a prezentat în vara anului 2006 la Spita­lul Judeţean cu dureri abdominale pu­ternice. Cadrele medicale care au con­sultat-o i-au prescris calmante pentru nevralgie intercostală : mydocalm, al­gocalmin şi piafen. Ulterior, s-a desco­perit că femeia avea ruptură de splină şi, dacă ar fi urmat doar tratamentul cu calmante, probabil că astăzi nu ar mai fi fost în viaţă.

Pacienta a încercat în zadar să-şi găsească dreptatea în instanţă. În cazul său, la un moment dat, a existat şi un conflict de competenţă între Tri­bunalul Timişoara şi Judecătoria Timi­şoara, fiecare instanţă transferându-i celeilalte cazul spre rezolvare, situaţie care a necesitat “arbitraj” din partea Curţii de Apel Timişoara.

În acest dosar s-au înregistrat amânări succesive, unele cauzate de clasicele excepţii de neconstituţiona­litate invocate, altele, de lipsa unor expertize.

Cazul s-a judecat în ultima fază la Judecătoria Timişoara, unde a ajuns în urma deciziei Curţii de Apel şi în 2011 recursul timişorencei a fost respins.

În acelaşi an, în acest dosar, a fost solicitat o expertiză care să fie efec­tuată de către Institutul de Medicină Legală Timişoara şi procesul a fost amânat de opt ori, din cauză că respec­tiva expertiză nu a fost efectuată. În cazuri de acest gen, nici judecătorii nu pot face prea multe, dată fiind schema insuficientă de personal a Institutului de Medicină Legală Timişoara.

Cert este că, în atare situaţie, ori­cine vede parcursul în instanţă al aces­tui dosar poate fi din start descurajat să demareze o acţiune de solicitare de despăgubiri în caz de malpraxis.