Mai mult de jumătate din podurile din vestul ţării necesită reabilitare de urgenţă

Unora dintre ele, perioada de garanţie le-a expirat de zeci de ani

DCF 1.0În ultimii ani s-a vorbit, la Timişoara, despre aşa-zisele „poduri expirate”, ieşite din perioada de garanţie şi perioada normală de utilizare. Problema este însă una generală, valabilă pentru tot vestul ţării. Deşi multe poduri au ieşit, treptat, din durata prevăzută de utilizare, altele noi nu s-au mai construit şi nici reabilitări nu s-au făcut. Podului de fier de la Lugoj, de exemplu, perioada de garanţie i-a expirat de mai bine de 30 de ani.

 

Lucrări ieşite din perioada de valabilitate

Conform unei situaţii întocmite de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, mai mult de jumătate dintre podurile din vestul ţării – din judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara – sunt de mult ieşite din perioada de garanţie şi utilizare prevăzută de proiecte şi inginerii constructorii, în cazul multora documentaţiile originale fiind pierdute. Deşi stă relativ mai bine decât Caraş-Severinul, unde se găsesc 96 de poduri al căror termen de valabilitate a trecut de mult, nici Timişul nu are de ce să se laude, având 24 de poduri expirate. Din cele 446 de poduri administrate de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, 251 necesită reabilitare de urgenţă, lucrări care ar însuma peste 62,8 milioane de euro.

Faţă de cele mai vechi, construite în general, de firme austriece, podurile realizate în Timiş în perioada „Epocii de aur” au avut o perioadă de garanţie şi utilizare mult mai mică, pentru majoritatea, durata de utilizare fiind încheiată. Aceasta şi pentru că s-a construit, în general, cu beton, iar durata de utilizare a unui pod este de numai 50 de ani, dacă este făcut din beton asfaltic, respectiv de 100 de ani, dacă este vorba de un pod metalic.

Deşi mult mai noi decât cele construite de austrieci, în cazul podurilor ridicate în anii comunismului s-au înregistrat multiple defecţiuni: infiltraţii şi eflorescenţe la suprastructură, fisuri în zidării la infrastructură, ziduri degradate sau dislocate, rampe degradate, armături vizibile şi corodate. Fără să se ia măsuri, aceste degradări pot duce în timp la pierderea stabilităţii podurilor. Şi, deşi în momentul de faţă 56% dintre podurile din vestul ţări necesită reparaţii, bani pentru repararea lor nu s-au găsit după 1990. În ultimii 24 de ani, numai 3% dintre podurile din vest au fost reabilitate.  

Probleme mari cu „decanul de vârstă

pod lugojCel mai vechi pod din Timiş – podul metalic de la Lugoj, amplasat pe DN 6, peste râul Timiş – are 112 ani. În iulie 1901, vechiul pod de lemn peste Timiş fusese dărâmat şi, în aceeaşi lună, începuse construcţia Podului de Fier. La 31 august 1902, oficialităţile Lugojului s-au adunat pentru a inaugura noua construcţie. Pentru construirea podului au fost aduse de la Reşiţa peste 185 de tone de fier. Cantitatea imensă de metal a fost transportată cu ajutorul unor roţi trase de boi. Vreme de 35 de ani, acest pod a reprezentat singura posibilitate de traversare a râului.

După aproximativ 70 de ani de la construirea lui, în 1972, firma care l-a realizat înştiinţa autorităţile de ieşirea din garanţie a construcţiei. Gospodăria Comunală din cadrul Primăriei Lugoj nu a considerat, însă, documentul ca fiind unul de importanţă, astfel că, după numai două luni de la primire, înştiinţarea era de negăsit. Dispariţia actului a fost observată doar în momentul în care un institut de proiectare a podurilor din Bucureşti a cerut o copie. Tot ceea ce rămăsese a fost, însă, un număr de înregistrare în arhiva Primăriei.

Acum, în Lugoj, traversarea râului, cu maşina, se poate face doar pe Podul de Fier şi pe podul de beton armat, construit între anii 1935 – 1940. În cazul avarierii podului de beton, care are şi el o vechime considerabilă, Podul de Fier ar rămâne singura modalitate de trecere a râului. Acesta din urmă suferă deja degradări la toate nivelele: suprastructură, elemente ce susţin calea, infrastructuri, trotuare.

Reabilitare în aşteptare, bani alocaţi doar pentru vopsire şi luminiţe

În ultimii 20 de ani, evenimentele care au pus în pericol siguranţa podului s-au precipitat. În aprilie 2000, nivelul Timişului a atins partea inferioară a tablierului, iar trunchiurile de copac imense transportate de râu au degradat o parte a pieselor componente. A fost momentul în care autorităţile au realizat pericolul. Pentru aproximativ o săptămână, circulaţia a fost oprită pe pod. Nu doar pentru maşini, ci şi pentru pietoni. După scăderea nivelului apei, singura măsură de precauţie luată de oficialităţi a fost interzicerea circulaţiei pe pod a maşinilor de peste 1,8 tone. Viitura respectivă a pus însă pe gânduri nu doar autorităţile, ci şi populaţia oraşului. Foarte mulţi oameni au făcut sesizări către Municipalitate, în vederea începerii lucrărilor de renovare. Din păcate, nu s-a realizat nimic concret.

În ultimii ani, reabilitările planificate s-au oprit la vechea problemă: lipsa banilor. Primăria Lugoj a realizat un studiu tehnic şi, încă din anul 2000, a adus la cunoştinţa Ministerului Transporturilor necesitatea începerii lucrărilor de renovare, estimând că ar fi nevoie nevoie de peste un milion de lei doar pentru expertiză şi consolidări de urgenţă. Încă de atunci, valoarea investiţiei a fost considerată prea mare.

Primăria Lugoj a fost „îndrumată” către Consiliul Judeţean Timiş, de la care nu s-a primit nimic.

Lucrările de reparaţie sunt necesare deoarece podul are o importanţă deosebită nu doar din punct de vedere istoric, ci şi hidrotehnic şi rutier. Verificările tehnice realizate arată că acesta se află într-o stare nesatisfăcătoare. S-a încercat o colaborare cu Primăria din Viena, ţinând cont de faptul că podul a fost construit de o firmă austriacă. S-a primit un răspuns verbal că există o intenţie de colaborare, însă nimic oficial.

„Podul este ieşit din garanţie de peste 30 de ani. Am reuşit cu greu să fac o singură expertiză, în 2007, din care reieşea că podul are nevoie de lucrări urgente de reabilitare. Am şi comandat o serie de lucrări, care nu s-au mai concretizat, pentru că, între timp, au venit alegerile şi s-a schimbat conducerea Primăriei. Am văzut că Primăria a vopsit podul şi a investit câteva zeci de mii de euro în beculeţe, pentru iluminat artistic. Nu s-a realizat însă nimic pentru structura podului care este tot mai şubredă. Profilul podului conţine multă fontă care, după 100 de ani, devine casantă şi poate afecta stabilitatea întregii structuri”, ne-a declarat consilierul judeţean P.D.-L. Marius Martinescu, fost primar al Lugojului.

Primăria Lugoj a alocat totuşi bani, în urmă cu trei ani, pentru un un nou pod pietonal peste Timiş, care să facă legătura între cartierul Ştrand şi Piaţa agroalimentară „George Coşbuc”. În 2011, la semnarea contractului, se promitea că „până la sfârşitul anului 2012 podul pietonal va fi dat în funcţiune. Lucrurile s-au lungit şi, în acest an, pe 17 februarie, a fost dat ordinul de reîncepere a lucrărilor la pod, Primăria precizând că dacă starea vremii o va permite, lucrarea va fi dată în folosinţă în data de 21 mai.

“Mai bine s-ar fi investit banii în reabilitarea vechiului Pod de Fier sau pentru realizarea unui nou pod. Acea pasarelă pietonală a costat aproape cât trei sferturi dintr-un pod obişnuit şi, probabil, va fi folosită de trei – patru pietoni pe zi”, apreciază Marius Martinescu. Deocamdată, actuala conducere a Primăriei a alocat 200.000 de lei pentru… o nouă expertizare.

Print Friendly, PDF & Email