M10 Timiş: „Cu trei zile înainte de data dezbaterii, proiectul de buget pe 2016 nu poate fi consultat pe pagina de internet a Primăriei”

Primaria-TimisoaraPrimăria Timişoara a anunţat pentru joi, 28 ianuarie, organizarea unei dezbateri publice pe tema Proiectului de buget pe anul 2016. Partidul M10 Timiş susţine, însă, că este un demers care doar mimează respectarea unor drepturi cetăţeneşti.

 

Primăria Timişoara a anunţat pentru joi, 28 ianuarie, orele 14 – 16 că va organiza o dezbatere publică pe tema Proiectului de buget pe anul 2016, care va avea loc în Sala de şedinte a Consiliului Local. Şi transmite că la dezbatere sunt aşteptate sa participe toate persoanele interesate.

Partidul M10 Timiş susţine, însă, că această dezbatere este un demers care doar mimează respectarea unor drepturi cetăţeneşti. „Cu mai puțin de trei zile înainte de data dezbaterii, proiectul de buget pe 2016 nu poate fi consultat pe pagina de internet a Primăriei. În plus, anunțul legat de dezbatere a fost făcut public cu doar patru zile înainte de organizarea acesteia, fiind încălcată și cerința legală care prevede respectarea unui termen de minim zece zile”, explică reprezentanţii M10 Timiş, într-un comunicat trimit redacţiei. Şi adaugă că, procedând în acest fel, Primăria Timișoara repetă parcursul din 2015, atunci când a alocat numai cinci zile acestei consultări și a operat mai mult de zece rectificări ale bugetului local.

„Îi semnalăm pe această cale domnului primar Nicolae Robu faptul că  instituția pe care o conduce le propune timișorenilor o situație cel puțin paradoxală: o dezbatere de proiect fără… proiect. Mai precis, fără posibilitatea informării prealabile asupra conținutului documentului lansat în dezbatere”, se mai arată în comunicatul M10 Timiş.

Reprezentanţii acestui partid mai spun că toate aceste „aparente scăpări” reprezintă atât încălcări ale legii, cât și neajunsuri care plasează sub semnul îndoielii o parte din bunele intenții ale Municipalității: „Dreptul cetățenilor de a participa activ la adoptarea deciziilor importante pentru comunitate implică și asigurarea condițiilor pentru informarea corectă, în prealabil, a acestora. În caz contrar, orice astfel de demers doar mimează respectarea unor drepturi cetățenești, obstrucționând însă în realitate aproape orice posibilitate de exprimare a unor puncte de vedere avizate.

M10 Timiş îi îndeamnă pe toți timișorenii interesați să participe la dezbaterea proiectului de buget pe anul în curs, „cu încredințarea că implicarea activă, onestă, informată și susținută a cetățenilor reprezintă calea către schimbarea actualului model administrativ, depășit și disfuncțional.”

 

Print Friendly, PDF & Email