Luptă împotriva cancerului, prin artă

Trei asociaţii din Timişoara, care sprijină bolnavii de cancer în lupta lor cu această cruntă maladie, organizează o expoziție caritabilă.

 

Expoziția caritabilă Prin artă, luptăm împotriva cancerului va avea loc marți, 4 decembrie, începând cu ora 18, în sala de concerte a Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, din Timișoara. Expoziția va fi prefațată de un concert caritabil susținut de elevi și profesori ai acestui liceu.

Obiectele scoase la vânzare în cadrul expoziției au fost realizate de persoane diagnosticate cu cancer, în timpul ședințelor de terapie prin artă. „Veți avea astfel ocazia de a achiziționa cadouri de Crăciun pentru cei dragi, și de a contribui la acțiunea de strângere de fonduri pentru susținerea viitoare a acestor activități”, spun organizatorii evenimentului.

Evenimentul este organizat de Grupul de suport “Violeta”, al persoanelor diagnosticate cu cancer la sân, aparținând Asociației Oncohelp Timişoara, de Grupul de Suport Curcubeul, al Asociației împotriva Cancerului, de Asociația Culturală Rondo și de Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, din Timișoara.

Misiunea Grupul de suport “Violeta” pentru persoanele diagnosticate cu cancer la sân urmărește să le redea membrilor săi forța existențială și autodeterminarea. Într-un astfel de grup înțelegerea reciprocă, trezirea speranței, altruismul, imitarea corectivă, coeziunea de grup sunt mai puternice şi mai importante dec’t intervenția profesională și detașată a terapeutului, explică reprezentanţii acestui grup înființat în octombrie 2006 pentru ajutorarea femeilor diagnosticate cu cancer la sân.

Asociația Împotriva Cancerului a fost înființată în 2009 și are ca scop lupta împotriva cancerului, sprijinirea și sustinerea post-terapeutică a pacienţilor și a aparținătorilor acestora, promovarea drepturilor fundamentale ale bolnavilor de cancer și susţinerea accesului neîngrădit, egal și nediscriminatoriu la metodele de prevenție, tratament și îngrijire.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro