Cu o investiție totală de aproximativ 65 de milioane de euro, viitorul Spital Municipal Lugoj va avea o suprafață construită desfășurată de aproximativ 23.000 mp și va include 210 paturi pentru spitalizare continuă.
Studiul de fezabilitate al proiectului a fost recent aprobat de Consiliul Local Lugoj, marcând un pas esențial în procesul de realizare a acestei investiții strategice pentru vestul țării
Municipiul Lugoj va beneficia de construcția unui spital nou, realizat în acord cu tendințele contemporane de proiectare a spitalelor de către Tesseract Architecture, singurul studio din România specializat exclusiv în arhitectura medicală și unul dintre puținele de acest tip din Europa Centrală și de Est.
Proiectul se află într-o etapă majoră de dezvoltare, odată cu aprobarea studiului de fezabilitate. Cu o investiție estimată la aproximativ 65 de milioane de euro, noua unitate medicală este concepută să devină un reper regional – atât prin amploarea sa, cât și prin viziunea contemporană asupra actului medical.
Spitalul va avea o suprafață construită desfășurată de aproximativ 23.000 mp și va include 210 paturi, organizate într-un sistem funcțional care asigură fluxuri distincte și bine controlate pentru pacienți, personal și materiale, reducând riscul de infecții asociate actului medical și susținând o activitate clinică eficientă.
În prezent, infrastructura medicală din Lugoj funcționează în clădiri vechi, construite în urmă cu mai multe decenii, care nu mai corespund cerințelor actuale de siguranță, confort și eficiență. Noul spital reprezintă un răspuns concret la nevoia comunității pentru servicii medicale moderne, aliniate la standarde internaționale de calitate.
Tesseract Archtecture este singurul studio specializat în arhitectură medicală din România. Arhitecții săi au semnat până în prezent peste 1,5 milioane mp de proiecte medicale, iar între marile spitale semnate de studioul de arhitectură se numără Spitalul pentru copii construit de Asociația Dăruiește Viața la „Marie Curie”, Spitalele Județene Sibiu, Buzău, Tulcea, Institutul Inimii de la Târgul Mureș, primele spitale modulare din România destinate îngrijirii pacienților cu Covid-19, dar și numeroase proiecte de clinici și spitale private, în diferite localități din țară.




































Ultimele comentarii