Licitaţii de întreţinere de drumuri naţionale, anulate în prag de iarnă

DeszapezireExperienţele neplăcute de acum doi ani trecut legate de atribuirea contractelor de deszăpezire se pare că nu au avut efectele scontate nici în acest an, când, în prag de iarnă, la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara sunt anulate proceduri de întreţinere de drumuri naţionale pe timp de iarnă.

 

Anulări în serie

Este greu de apreciat cât de bine întreţinute vor fi drumurile judeţene şi naţionale în această iarnă, cert este că, judecând după felul în care se desfăşoară procedurile de atribuire a unor lucrări de sezon, în prag de iarnă, la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, s-ar putea ca şoferii să mai aibă parte de surprize neplăcute prin zonă, odată cu primele ninsori.

Astfel, la DRDP Timişoara, pe lângă faptul că s-au organizat la sfârşitul lunii noiembrie procedurile necesare pentru „Negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare pentru întreţinere pe timp de iarnă 2015-2016, DRDP Timişoara” – Secţia de Drumuri Naţionale Orşova şi Secţia de Drumuri Naţionale Timişoara, cele două tentative de atribuire au fost anulate în serie, în urma unor contestaţii, chiar dacă o parte din agenţii economici contestatari au renunţat ulterior la acţiunea lor.

În cazul Secţiei de Drumuri Naţionale Timişoara, procedura se reia joi, 26 noiembrie, rămânând de văzut dacă de această dată va fi cu noroc. Pentru că alte anulări ar împinge destul de mult procedura de atribuire spre perioade în care creşte mult riscul de ninsori şi îngheţ.

Pe de altă parte, reprezentanţii Prefecturii Timiş spun că, potrivit informaţiilor transmise Prefecturii, cel puţin pe segmentul de drumuri judeţene s-au făcut pregătirile necesare pentru sezonul rece. „Pentru drumurile judeţene au fost încheiate contracte, iar la drumuri naţionale există două baze unde sunt rezervele necesare, şi utilajele de deszăpezire. În mod normal, ar trebui să fim pregătiţi pentru sezonul rece”, ne-a declarat subprefectul de Timiş, Marossy Zoltan.

Un edificator al raport ANRMAP

Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice a făcut public, anul trecut, un raport vizând atribuirea contractelor de deszăpezire pe toate structurile din subordinea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, respectiv Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri.

Conform concluziilor acţiunii de control, în foarte multe cazuri, pe final de an, invocându-se situaţii de extremă urgenţă, deşi ar fi trebuit să se organizeze din timp licitaţii pentru atribuirea lucrărilor de deszăpezire, s-a optat pentru proceduri de achiziţie simplificate, lucru care a dus la creşterea facturilor decontate pentru acest gen de servicii.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi pe mai multe secţii de drumuri naţionale din subordinea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, inclusiv pe Secţia de Drumuri Naţionale Timişoara.

Conform raportului de control al ANRMAP, în 2013 a fost demarată abia la sfârşitul lunii iulie procedura pentru încheierea unui contract-cadru având ca obiect întreţinerea curentă pe timp de iarnă, pe perioada 2013 – 2015, pe Secţia de Drumuri Naţionale Timişoara. Deşi, ştiindu-se că există posibilitatea contestării procedurilor de atribuire aceste demersuri ar fi trebuit iniţiate din primăvara anului 2013.

Nu se ştie însă, şi atunci, în iulie 2013, cât de multă publicitate s-a făcut pentru acest contract, pentru că, la termenul limită, în 11 septembrie 2013 fusese depusă o singură ofertă care, evident, a fost declarată şi câştigătoare. Însă, după două luni de evaluare, comisia de specialitate a anulat procedura, în 7 noiembrie 2013, deoarece ofertantul declarat câştigător a transmis o adresă, la sfârşitul lunii octombrie, prin care anunţa că se află în imposibilitatea semnării contractului. În mod normal, ar fi trebuit să fie prevăzute despăgubiri consistente pentru situaţii de acest gen. Cert este că, potrivit raportului de control, abia în 29 noiembrie 2013 a fost reluată procedura de  achiziţie pentru atribuirea contractului cadru.

De această dată, însă, s-a ales o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, aducându-se argumentul că este o măsură de extremă urgenţă, „datorită apariţiei fenomenelor meteorologice în teritoriu înainte de încheierea acordurilor-cadru pentru a asigura în mod real serviciile de întreţinere pe timp de iarnă” şi "fiind în acel moment în imposibilitatea de a presta serviciile de întreţinere curentă pe timp de iarnă pentru loturile anulate”.

Nu se ştie pe ce criterii s-au transmis, consemnează raportul ANRMAP, invitaţii de participare la procedură către şapte agenţi economici, însă, până la urmă, a fost depusă o singură ofertă, care, în plus, nici nu a fost însoţită de garanţia de participare. În aceste condiţii, a fost semnat un contract în valoare de 13.765.656 de lei, doar pentru sezonul rece 2013 – 2014.

Acestea sunt circumstanţele în care o situaţie previzibilă, respectiv ninsorile de pe perioada anotimpului rece, a ajuns să devină situaţie de extremă urgenţă şi să fie atribuită şi pentru nişte tarife mai mari, aferente „circumstanţelor excepţionale”.

Print Friendly, PDF & Email